Mvp-ul etapei
Randal Falker
Randal Falker
Minute 22:46
Puncte 14
Pase decisive 2
Recuperari 11
Eficienta 21
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Numărul jucătorilor ex-U-BT Cluj care au câștigat titlul cu CSM CSU Oradea a ajuns la 5

David Istrate

David Istrate
05.06.2019

Numărul jucătorilor ex-U-BT Cluj care au câștigat titlul cu CSM CSU Oradea a ajuns la 5

Marți, 4 iunie, Arena Antonio Alexe a găzduit ultimul meci al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. CSM CSU Oradea a făcut un joc solid și a reușit să o învingă pe BC CSU Sibiu la o diferență de 9 puncte, scor 75-66, apărându-și titlul de campioană cucerit anul trecut.

Un mare aport în câștigarea acestei finale a avut Giordan Watson, conducătorul de joc naturalizat din lotul lui Cristian Achim. Acesta a fost desemnat MVP-ul ultimului act de către redacția Total Baschet, după ce a strâns medii de 16.75 puncte, 3.25 recuperări și 4.25 pase decisive. De altfel, Watson a reușit să facă un sezon excelent, mai ales în a doua jumătate când a arătat și foarte multă constanță.

Datorită medaliei de aur obținute, Giordan Watson intră în categoria specială a jucătorilor care au câștigat titlul cu CSM CSU Oradea, după ce în trecut jucaseră la U-BT Cluj-Napoca. Fundașul naționalei României a fost adus sub comanda lui Mihai Silvășan la începutul sezonului 2017-2018. Trupa clujeană nu și-a îndeplinit principalul obiectiv impus, cucerind doar medaliile de bronz, după o finală cu BC CSU Sibiu, însă Watson a fost unul dintre cei mai buni jucători ai studenților. Acesta a evoluat în 57 de partide și a avut medii de 13.5 puncte, 4.3 pase decisive și 2.1 recuperări.

În ciuda cifrelor excelente, conducerea alb-negrilor a decis să nu îi prelungească contractul lui Giordan Watson, aspect care l-a deranjat tare pe fundașul de 1.78m. Într-un interviu pentru Total Baschet, acesta spunea că s-a simțit nerespectat:

Cu siguranță am simțit o motivație în plus de fiecare dată când am jucat contra celor de la U-BT Cluj Napoca în acest sezon. Cred că e ceva normal când nu te simți respectat, atât ca jucător, cât și ca om. Au fost resentimente, dar nu îmi stă în fire să continui să fiu nervos pentru atât de mult timp. A trebuit să analizez situația în ceea ce mă privește și să mă întorc la bucuria de a juca baschet.”

De altfel, Giordan Watson nu este singurul baschetbalist care a reușit să cucerească titlul după ce a plecat de la Cluj-Napoca la Oradea. Pe această listă se mai regăsesc Sean Barnette, Andrei Mandache, Muhamed Pasalic și Vaidas Kariniauskas. Dintre aceștia, doar Kariniauskas a câștigat titlul și cu U-BT Cluj-Napoca. În schimb, Pasalic și Watson au cucerit doar Cupa României alături de formația de pe malul Someșului.

Se observă, așadar, un model al jucătorilor care, ajunși la Oradea, reușesc să se afirme mult mai bine și să evolueze la un nivel mai ridicat. Rămâne de văzut ce transferuri vor avea loc și în această vară, având în vedere că înaintea fiecăruia dintre ultimele patru sezoane cel puțin un sportiv a plecat de la U-BT Cluj-Napoca la CSM CSU Oradea.

*foto: Roby Boroș/CSM CSU Oradea

17 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    noi avem
    scouting bun (bine, si Oradea are) ei au antrenor bun (pe care noi nu l am avut dar poate il vom avea si vom pastra si noi un nucleu de 3-4 jucatori de valoare in jurul carora sa crestem o echipa campioana).

    cu 4 luni în urmă (05.06.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca raress23 :

    Anul asta
    Parca vad ca pleaca Torok si explorează la Oradea!

    cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • BC CSU Sibiu underCat:

      moartea unui campionat.
      si a unei echipe nationale asa cum ne-o imaginam acum. Naturalizarea in scop sportiv e un fenomen obisnuit in vest si e un semn de bunastare. Din perspectiva asta e de bine. Dar pana nu e accesibil, la cum arate regulamentul de azi va insemna moartea campionatului. Daca pe langa romanul Watson te mai trezesti in curte Torok, sau Richard, ridici stacheta foarte sus. Pe de alta parte echipa Romaniei noi poate prinde contur si pe plan international.

      cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca u66:

      Torok
      Sigur pleaca

      cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • pipzn:

      @u66
      Eu nu sunt asa de sigur. Sotia lui Torok este deja angrenata in pregatirea unor echipe de copii de la U-BT. Ma gandesc ca nu sunt prea multe cluburi care sa poata sa ii angajeze pe ambii sau sa ii dea un contract mai bun lui Torok astfel incat sotia sa stea acasa. Asta daca nu, in urma castigarii campionatului din acest an, Oradea va avea un buget si mai consistent.

      cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      torok
      nu mai explodeaza decat daca ii pune cineva o pocnitoare in mana. Mark my words.

      cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Clasic
    Nu știam că Watson a fost alungat de la echipă. Urât din partea statului pentru această mutare. din păcate e nevoie de o schimbare mai profunda in tot angrenajul echipei( inclusiv staf) la U-BT.

    cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Cred ca e mult spus alungat. Probabil au fost unele neintelegeri. Oricum, felicitari lui Achim ca a stiut sa il joace pe Watson si a stiut si cum sa "profite" de naturalizara lui.

      cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca TitiAcs:

      fiind un "adulator"
      al mesterului Silva, eu as fi dat titlul : al 5-lea "favorit" al lui Silva , cistiga Campionatul cu Oradea.
      Anul asta nu prea au ce lua ( din motive de valoare, nu ca s-ar fi schimbat ceva in "pedagogia" lui Silva ), poate Washburn sau Dorsey ( daca pleaca Pasalic sau Carter). Se stie ca Oradea transfera doar certitudini asa ca Nana Foulland scapa.

      cu 4 luni în urmă (06.06.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    Cosmarul in LNBM
    va fi probabil bugetul. "Stralucita" strategie economica a trupei lu' tanti Dancila isi va produce curand efectele devastatoare si va fi greu de raschetat fonduri de pe fundul galetii goale. Aportul financiar din bugetele publice se va atrofia substantial. Singura speranta ar fi sponsorii puternici pentru care se vor lupta si alte sporturi.
    Va fi greu....

    cu 4 luni în urmă (05.06.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu underCat :

    ce de minusuri mi-am luat
    ma lamureste si pe mine autorii cum ca de ce ? Evidenta exista si explicatia "pentru ca putem" .. am mai auzit-o ;)

    cu 4 luni în urmă (05.06.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca TitiAcs:

      sincer
      NU dau calificative (numai in cazuri exceptionale cind imi place ceva, deci nu dau minusuri), dar am citit si recitit postarea ta si sincer nu am inteles unde bati. Poate sa fie asta unul din motive...

      cu 4 luni în urmă (06.06.2019)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      ...
      Torok e roman nascut in Oradea, comapratia cu romanul Watson sau cu aproape romanul Richard e o prostie fara margini.

      cu 4 luni în urmă (06.06.2019)
    • BC CSU Sibiu underCat:

      Torok intr-adevar
      nu avea ce cauta acolo. L-am scapat oarecum in contextul in care Oradea(ca viitoare echipa a lui), cu Watson si cu Richard naturalizati(dupa zvonuri) nu mai are adversari. De unde si moartea campionatului...

      cu 4 luni în urmă (06.06.2019)
    • CSM CSU Oradea rexdecebal:

      Torok
      S-a certat cu conducerea Oradiei la un moment dat si nu cred ca va reveni repede acasa!
      Poate daca ar fi fost la Oradea, ar fi avut rezultate muuuult mai bune si ar fi jucat mai motivat! In conditiile date, a jucat mai hotarat doar impotriva Oradiei!

      cu 4 luni în urmă (06.06.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Oradea,
    an de an face transferuri inspirate, dintre care in fiecare din ultimii ani un jucator bun a venit de la U . Ei trebuie doar sa traga cu urechea ce se intampla la noi la sfarsit de sezon si sa treaca la fapte, ultima fiind aducerea lui Watson . Anul asta poate il iau pe Torok, care in mod cert va avea un randament superior , in rest, cum a zis si TitiAcs, nu mai are balta peste pt Oradea, desigur la nivelul cerintelor lor . Asta este, cine are ochi si competenta, castiga titlul, cine doar bani si sala ultra, se afunda in mediocritate !

    cu 4 luni în urmă (06.06.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mikki :

    apropo de transferuri..
    urmeaza vreo 2 luni de informatii cu si despre ele, asa ca multe din acuzele, punctele de vedere partizane, discutiile incrancenate existente acum se vor rarefia, ranile,in special cele sufletesti se vor vindeca, vor ramane cicatrici dar lucrurile vor intra pe fagasul normal si comentariile vor deveni mai pasnice, mai umane, ceea ce cred ca e un lucru bun!!

    cu 4 luni în urmă (06.06.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!