Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

O nouă mutare pentru U-BT: Jarell Eddie va juca la Cluj

O nouă mutare pentru U-BT: Jarell Eddie va juca la Cluj

După ce azi-dimineață a anunțat transferul lui DJ Seeley, U-BT Cluj-Napoca a mai oficializat o mutare. Este vorba de Jarell Eddie, baschetbalist american care evoluează pe poziția 3, având o înălțime de 2.03 metri.

După patru ani petrecuți la Virginia Tech, unde a avut medii de 9.6 puncte, 4.6 recuperări și 1.1 pase decisive, Eddie a petrecut patru sezoane în NBA și în G-League, la Austin Spurs, Washington Wizards, Windy City Bulls, Phoenix Suns, Boston Celtics, Chicago Bulls și Atlanta Hawks.

În 2018, jucătorul originar din Tampa, Florida a venit în Europa și a semnat cu SIG Strasbourg. A mai jucat apoi pentru UCAM Murcia și Fenerbahce, după care s-a întors în Franța, la Strasbourg.

În 2022, Eddie a evoluat pentru San Pablo Burgos, iar stagiunea precedentă a petrecut-o în Turcia, la Konyaspor. Acolo, baschetbalistul în vârstă de 31 de ani a strâns 13.9 puncte, 6.6 recuperări și 1.4 pase decisive.

Jarell Eddie este un shooter foarte bun, câștigând în 2015 concursul de 3 puncte din G-League, după ce l-a învins în finală pe Seth Curry, fratele lui Steph. La acea competiție a participat și DJ Seeley, cel care îi va fi coleg la U-Banca Transilvania.

În cele cinci sezoane petrecute în Europa, Eddie a avut următoarele procentaje de la mare distanță: 45.6%, 44%, 48.8%, 42.9% și 42.9%. În ediția 2022-2023, americanul a avut al doilea cel mai mare procentaj de la distanță din campionatul Turciei. De asemenea, în cele 32 de partide jucate în Euroligă, Eddie a avut un procentaj de 44.9% la aruncările de 3 puncte.

În această perioadă, Eddie joacă în The Basketball Tournament, făcând parte din echipa Gutter Cats. În cele două meciuri, are medii de 15.0 puncte, 4.5 recuperări și 6/13 la aruncările de trei puncte. De altfel, în duelul cu The Nawf, Eddie a izbutit aruncarea care a asigurat victoria echipei sale.

În urma acestui transfer, lotul lui Mihai Silvășan arată în felul următor: Bryce Jones, DJ Seeley, Karel Guzman, Jarel Eddie, Mareks Mejeris, Andrija Stipanovic, Patrick Richard, Mihai Măciucă, Emanuel Cățe și David Lăpuște.

*foto: championsleague.basketball

23 comentarii la aceasta stire:
  • bela57 :

    Asta da !
    Transfer remarcabil, m-a lasat fara cuvinte . Ca si faptul, ca au fost anuntate 3 transferuri in nici 24 de ore, bravo UBT si mult succes in noul sezon !

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Sa fie
    sa fie cireasa ? Asa pare, acum nu ne ramine de vazut decit daca vom avea parte si de capsuna de pe tort ? De aici incolo va putea fi diferenta dintre a fi sau anu fi in primele 6 din grupa EuroCup !

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • CSM CSU Oradea TheOptimiser:

      @Acs Titi
      Crezi că va mai veni un al 7-lea străin? Și dacă numai pt a suplini pe perioada campaniei de EuroCup? Aveți 6 străini + Petrică.
      Sunt tare curios dacă mai aduceți pe cineva sau e cam definitivat lotul .

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      in acest moment
      banca pentru EuroCup este de 8,5 jucatori. ( pe Lapuste si Maciuca i-am considerat cam 0,5, no ofense dar chiar au timp si potential sa creasca ).

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      @ opti
      Daca ne luam dupa declaratiile lui Silvasan si Cuic, orientarea este spre o banca de 9-10. Acum ramine de vazut, ce se mai poate stringe ( la buget). Parerea mea este ca un 4-5 mai este necesar, fie si ca rezerva. Asta inseamna un jucator mai tinar si mai ieftin. Poate ceva din spatiul ex-iugoslav, cine stie.

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • Benjamin:

      echipa
      Eu sincer ma astept la inca un transfer. E clar ca nu putem sta doar in Mejeris pe 4.
      Banuiala mea e ca o sa fie un 4-5 care o sa-l mai tina pe tusa pe Stipe in campionat.

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    Raspunde
  • bela57 :

    Abonamente
    Dupa acest iures al transferurilor, ma astept ca sa fie un iures si la cumpararea de abonamente, oricum la fiecare meci de-acasa vor fi 10.000 spectatori, iar in campionat in mod cert vor fi mai multi ca in sezonul precedent , toate astea asigurand niste incasari importante pt buget .

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Ei, de unde ?
      N-ai vazut pareri ca spectacolul va fi asigurat de cei 2 romani obligati sa joace ? Asa ca in campionat poate or sa fie ceva spectatori, dar numai dupa ce isi face prieteni Maciuca, ca prietenii lui Kuti vor urmari Sibiul la televizor. In EuroCup, clar vor fi mai putini specatori, ca acolo Silvasan va prefera "panaramele de pensionari " adusi vara asta !

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • varu silvois:

      OMG
      Că tot ne-am "înfrățit" cu americanii, atât la Deveselu cât și la Cluj. În funcție de cine și câți pleacă, vad că informația e mult mai strictă decat a fost cea legată de sosiri, va veni și...căpșunica. fiind euforici la ce achiziții s-au reusit, suntem oarecum îndreptățiți să sperăm fiecare la o poziție în teren ce va fi îmbunătățită. Eu unul as dori un "5", Stipe desi mai are contract......

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    O CIREAȘĂ MAAARE DE TOT
    SHOOTER, SHOOTER, SHOOTER!!!!!!

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • varu silvois:

      Culmea ironiei
      Nu am avut un astfel de lunetist cu astfel de procentaje, de pe vremea lui.....Silvasan! Au fost câțiva bunicei dar se învârteau pe la 33 la sută, iar în ultimii 2-3 ani doar Birce o simțea din încheietura. Ce mai, visam la rezultate mari.

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca radu V :

    Transfer
    Pare ca nu va fi ultimul transfer și ca mai urmează un jucator de caciula.
    La ce achiziții am făcut mi se pare ca am avut un buget substanțial mai mare

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023) Raspunde
  • Ricardo :

    U BT CLUJ NAPOCA
    Un transfer genial! Nu cred ca am văzut vreodată în România un lot mai bun decât are U BT astăzi. Eddie este probabil cel mai bun jucător ce a trecut prin LNBM! FELICITARI BANCII TRANSILVANIA!!!!!!!

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023) Raspunde
  • Silvois :

    Dorinta
    Demonstratie de forta si de potenta financiara pentru U BT! Si totusi, pentru a avea succes in Europa, cred ca mai e nevoie de un om mare si bun, un 4-5. Doamne, nesatui mai suntem!

    cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Nu cred
      ca este vorba de "nesatui". Este vorba despre ce se doreste, ce-si propune clubul si cit poate duce bugetul. Performanta cere sacrificii, parca spune un vechi proverb chinezesc inca netradus ! :)
      Si majoritatea ne-am ghidat dupa declaratiile ( chiar dorinte impartasite ) lui Silvasan, Cuic, Cristescu.

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Si
      sa fim seriosi si cu picioarele pe pamint. Daca ne uitam la ceilalti combatanti din EuroCup si ce achizitii au facut, suntem ceva mai bine decit sezonul trecut si atit. Am adus jucatori buni, decenti, dar care au jucat pe la locul 15 in Franta sau locul 16 ( ultimul) in Turcia. Sa nu ne iluzionam ca vom muta muntii, ca cifrele din cartile de identitate nu mint. Ma refer la media ridicata de virsta, suntem un fel de Lakers ( sorry ) de acum 2 ani cu 75% din lot peste 30 ani. Asa ca vom fi, cel mai probabil ( dar nu 100%) fruntasi la noi aici in sat ( CN de baschet ), dar ceva mai la coada ( sper mijloc) la oras ( EuroCup ). Cu siguranta vom avea 9 meciuri super la Cluj in Polivalenta si cine va putea va avea si un supliment in deplasari. Cred ca Prima Sport va transmite si anul asta competitia europeana, sper ca si BCL. Euroliga ne ramine pe internet !

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • Silvois:

      Titi
      corect si obiectiv comentariul ...

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • Silvois:

      Poate
      stiinta lu Silva sa faca diferenta?!

      cu 9 luni în urmă (28.07.2023)
    • varu silvois:

      Silvasan
      a crescut alaturi de ascensiunea echipei, s-a maturizat dpdv sportiv sa zic asa, dar in niciun caz nu va face el....diferenta! El are o misiune grea oricum de a omogeniza echipa, e o echipa total noua , daca ai incepe cu noutatile (inclusiv cine va mai veni) in primul 5.

      cu 9 luni în urmă (29.07.2023)
    Raspunde
  • 'mpepo :

    Interesante transferuri
    Acoperim pozițiile 1,2 și 3. Cred că mai avem nevoie de încă un conducător de joc, titularul, peste nivelul lui B. Jones. Pe poziția 5 , alături sau nu de Stipanovic, este necesară prezența unui pivot de forță. Pe poziția 4, dacă J. Jones rămâne, suntem acoperiți. Dacă nu, e obligatoriu un transfer. Evident că cei care știu mai bine ce e de făcut sunt cei din staff. Până acum cred că s-au mișcat bine.
    În altă ordine de idei, îl văd pe Măciucă revelația sezonului. Are calități deosebite, e tânăr, timpul curge în favoarea lui și sper că Silvășan îl va cizela din punct de vedere baschetbalistic.

    cu 9 luni în urmă (29.07.2023)
    • Benjamin:

      Pozitia5
      Ai uitat de Cate pe 5

      cu 9 luni în urmă (29.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca sergiu_CMOS:

      Lot
      Avem deja 6 jucători + Lăpuște pe pozițiile 1-2-3, nu mai are cine sa vina.

      În cel mai bun caz mai bine un 4 sau 4-5

      cu 9 luni în urmă (29.07.2023)
    • U BT Cluj-Napoca sergiu_CMOS:

      Erata
      *vine

      cu 9 luni în urmă (29.07.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!