Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

O nouă victorie categorică pentru CSM Oradea în Top 10

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.03.2023

O nouă victorie categorică pentru CSM Oradea în Top 10

CSM Oradea își continuă parcursul foarte bun din Top 10. Bihorenii au ajuns la patru victorii consecutive după ce au câștigat în deplasare, în etapa a patra a acestei faze, în fața celor de la SCM U Craiova. Scorul final a fost 53-70. 

SCM U Craiova: Topias Palmi, Cortez Edwards, Milivoje Mijovic, George Blaj-Voinescu, Bogdan Țîbîrnă

CSM Oradea: Erick Neal, Kris Richard, Bobe Nicolescu, Donatas Tarolis, Mark Ogden

Tarolis a deblocat tabela cu un slam-dunk. Richard a dublat diferența cu un stop-șut de la semi-distanță. El a înscris apoi și pe pătrundere, înainte ca Mijovic să spargă gheața pentru olteni. Richard a ajuns la șase puncte, înainte ca Tarolis să ducă scorul la 2-11 cu prima triplă a confruntării. Ogden a reușit un and-one și a făcut ca diferența să devină de două cifre. Coconea a întrerupt run-ul adversarilor. Baciu și Holt au adus alte puncte la rând pentru oaspeți, iar după primul sfert, tabela indica 6-17.

Nikolic a redus din diferență cu un coș din spatele semicercului. Holt a replicat prin același procedeu. Gheorghe i-a urmat exemplul, iar mai apoi, Bostic a dus scorul la 9-25. Edwards a întrerupt parțialul de 8-0 al Leilor Roșii. Edwards și Richard au continuat apoi recitalul coșurilor de la distanță. Palmi a mai redus din diferență cu un and-one. Coconea și Mijovic au dus scorul la 20-28. Hopkins a redus diferența la cinci lungimi. În cele din urmă, la pauza mare, CSM Oradea conducea cu 27-34.

A doua jumătate a debutat cu un coș de afară al lui Ogden. Neal a mărit ecartul cu un coș pe pătrundere. Replica oltenilor nu a întârziat să apară și a venit prin tripla lui Nikolic, dar Tarolis a venit imediat cu un slam-dunk în tranziție. Hopkins a înscris apoi pe pătrundere, înaintea unei noi triple a lui Nikolic, care ducea scorul la 35-41. Richard a punctat apoi prin același procedeu. Bostic i-a urmat exemplul și a forțat un timeout al gazdelor. Gazdele au reușit să țină aproape, iar înaintea sfertului decisiv, scorul era 47-53.

Holt a deschis ultimul sfert cu un stop-șut de trei puncte. Bostic a mărit diferența cu un layup. Acesta a lovit și de afară și a dus run-ul la 8-0. După șase minute de secetă ofensivă pentru Craiova, în care Oradea s-a distanțat la 19 puncte, Flannigan a marcat primul punct pentru echipa sa din sfertul al patrulea. El a înscris apoi și cu un coș din acțiune, dar CSM Oradea nu a avu emoții în finalul de meci și a reușit să se impună cu 53-70.

Donatas Tarolis a fost cel mai bun om de pe teren, cu 15 puncte și 6 recuperări. Kris Richard l-a urmat cu 14 puncte. De partea cealaltă, doar Dimitrije Nikolic (12 puncte) și Topias Palmi (11 puncte) au fost în double-digits.

Următorul meci pentru SCM U Craiova este o restanță pe teren propriu cu Dinamo București, programată marți, 14 martie, de la ora 20:00. Pentru CSM Oradea urmează derby-ul cu U-BT Cluj-Napoca, programat sâmbătă, de la ora 20:15.

*foto: Ionuț Greere/Sportul Doljean

5 comentarii la aceasta stire:
  • West Petrom Arad jordan 23 :

    Meci
    Nu știu dacă am mai văzut un meci în care una din echipe sa aibă o singura aruncare libera!

    cu 1 an în urmă (11.03.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Nu ma pot abtine,
    in ciuda nerodului mult prea fericit, sa nu remarc aportul deosebit al "genialilor" jucatori autohtoni. Adica 3 puncte - Coconea, Blaj-Voinescu + Tibirna ! Sublim

    Altfel Oradea in plina forma, se vede ca s-au rodat excelent in competitia europeana la care a participat si acum intra in ritm de 1 meci la saptamina. Pentru U-BT va fi foarte, foarte greu la Oradea.

    cu 1 an în urmă (11.03.2023) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Balada leilor din baschetul romanesc
    Luuume,luuume,
    Ia veniti cu mic cu mare
    Sa vedeti o inclestare,
    Intre leul craiovean
    Si exemplarul mai mare
    Din tinutul oradean!
    Incasand de la-nceput
    Doua labe peste bot,
    Neputand ca sa indure
    Jigaritul craiovean
    Dadu fuga in padure.
    Dar in loc sa-l urmareasca
    Sa-i ia blana de pe el,
    Obositul oradean
    Incepu sa picoteasca,
    Chiar sa sforaie nitel!
    Profitand de conjunctura,
    Smecherul gazdoi oltean
    Iesi iute din tufis
    Si-l musca de-ncheietura
    Pe-oaspetele de pe Cris!
    Care,trezit din visare,
    Plictisit si imbuibat,
    Ii mai trase o scatoalca
    De-l lasa pe burta,lat!
    Si in loc de-o rafuiala,
    Onoratul spectator
    Vazu doar o harjoneala
    Cu-n urs gras si un lup chior!

    cu 1 an în urmă (11.03.2023)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe coconero:

      Bun
      E adevarat ca cei 3 romani de la Craiova nu au un rol si in consecinta au dat impreuna 3 p.
      Din pacate si cei 3 romani ds la Oradea nu au un rol prea important in echipa, desi 2 joaca in nationala de mult timp si au dat 5 p.
      Practic in aceasta etapă...ca un făcut..mai toti romanii nu au reusit prea mullte puncte...nici cei de la Pitesti (Maciuca si Fometescu) care deobicei trag destul de mult, nici cei de la Galati (Petică si Calenic)...nici altii.
      Cu exceptia Cățe care incet incet si.a căpătat rolul bine meritat la Cj.

      cu 1 an în urmă (12.03.2023)
    Raspunde
  • Bihor :

    meci
    un meci cu putine puncte, castigat usor de oradea. pentru craiova, lipsa lui watson cantareste foarte, foarte mult, a pierdut nu doar liderul, cel mai bun om (chiar si cu scaderea de forma din ultimele lui aparitii), dar a ramas descoperita la capitolul romani, niciunul din cei 3 (coconea, blaj voinescu si tibarna) nefiind ceea ce trebuie.
    oradea nu mi s-a parut ca a facut un meci grozav, a apasat pe pedala cand si cat a fost nevoie, in primul sfert a primit doar 6 puncte, iar in ultimul tot 6 (din care 3 au venit pe un cos de afara pe ultima aruncare)
    dupa parerea mea, cel mai spectaculos aspect legat de acest meci e ... ”balada leilor din baschetul romanesc”!

    cu 1 an în urmă (13.03.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!