Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Oficial. Doi români pe parchet și U-BT Cluj direct în play-off

Oficial. Doi români pe parchet și U-BT Cluj direct în play-off

Mai multe informații cu privire la noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin au fost aflate în cursul zilei de astăzi. Federația Română de Baschet a stabilit regulamentul sezonului 2025/26, unde se precizează numărul minim de jucători români care trebuie să fie prezenți în permanență pe parchet, formatul competiției, dar și detalii despre participarea lui U-BT Cluj-Napoca.

Deși în ultimele luni s-a discutat despre posibilitatea ca sezonul 2025/26 al LNBM să aibă la start 16 echipe, acest lucru nu s-a mai concretizat. Sezonul regulat se va desfășura în perioada 1 octombrie 2025 - 18 aprilie 2026, respectând același format ca în stagiunea anterioară: 30 de etape, meciuri tur-retur.

De astăzi a devenit oficial și faptul că U-BT Cluj-Napoca va participa direct în play-off-ul campionatului. Campioana României va intra în faza eliminatorie de pe prima poziție, însă nu va beneficia de avantajul terenului propriu într-un eventual meci decisiv din sferturi, semifinale sau finală. Echipa care trebuia să o întâlnească pe U-BT va sta în etapa respectivă.

Drept urmare, sezonul regulat va avea la start 15 echipe, dintre care locurile 1-7 vor merge în play-off, unde sistemul rămâne neschimbat – cel mai bun din cinci meciuri. De asemenea, începând cu stagiunea 2025/26, primele șase echipe din LNBM vor avea drept de participare în cupele europene FIBA.

Un alt subiect extrem de dezbătut în ultima perioadă a fost legat de numărul minim de jucători autohtoni prezenți în permanență pe parchet. Dacă în sezonul precedent ponderea de 40% a sportivilor de performanță români era aplicată asupra lotului efectiv de jucători, începând cu acest an ea va fi raportată la numărul de jucători aflați pe teren.

Astfel, cluburile vor fi obligate să aibă în permanență minimum doi jucători români pe parchet. În cazul nerespectării acestei reguli, au fost stabilite următoarele măsuri:

  • Dacă abaterea se constată în timpul jocului, la prima situație echipa vinovată va fi sancționată cu greșeală tehnică la antrenor, iar arbitrul va solicita imediat schimbarea jucătorilor.
  • Dacă, în același joc, aceeași echipă încalcă din nou regula jucătorilor români, aceasta va pierde partida respectivă prin forfait tehnic.
  • Dacă încălcarea regulii se constată după încheierea jocului, iar FR Baschet este sesizată în maximum 24 de ore, echipa vinovată va fi sancționată cu forfait tehnic, pierzând jocul cu 2-0 dar păstrând un punct în clasament.

Interesant este faptul că, în situația în care ambele echipe încalcă regula, ambele vor pierde jocul, fiecare urmând să primească un punct. Nu în ultimul rând, dacă o echipă nu mai are disponibil niciun jucător român, aceasta va fi nevoită să evolueze exclusiv cu numărul maxim de jucători străini – 3.

*Foto: U-BT.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • West Petrom Arad jordan 23 :

    La revedere!
    Îmi iau abonament la NBA su Euroliga.
    Nu ma mai interesează campionatul LNUBT

    cu 2 ore în urmă (04.09.2025)
    • Unforgiven:

      Multumim de informare dar
      Cui dracu i pasa ce faci tu?

      cu 1 oră în urmă (04.09.2025)
    Raspunde
  • imiplacesajocbaschet :

    intrebare pe bune
    doar o intrebare, de ce are UBT dreptul sa intre direct in playoff, ocupand locul unei echipe care chiar va depune efort in sezonul regulat sa se califice?

    cu 1 oră în urmă (04.09.2025)
    • U BT Cluj-Napoca Tenor94:

      Pentru ca...
      Putem. Echipa a depus destul efort în anii precedenți cu echipe inutile astfel încât sa demonstreze ca poate oricând și oricum sa intre în playoff. Destul de simplu de înțeles după părerea mea de ce...

      cu 1 oră în urmă (04.09.2025)
    • imiplacesajocbaschet:

      👍🏻
      am inteles👍🏻 deci pe modelul asta Golden State intre 2015-2019 trebuia sa intre direct in finala, poate si Bulls cu Jordan la fel, sau daca vrei exemplu de la noi ASESOFT in anii 2000.
      Nu vreau sa ma cert dar si daca castigi 10 ani la rand, urmatorul sezon poate fi o sansa pentru o alta echipa sa te detroneze si asta e frumos in sport, neparticiparea asta in sezonul regulat nu promoveaza competitia sanatoasa, a spus-o si Cristian Achim.

      cu 8 minute în urmă (04.09.2025)
    Raspunde
  • alupigus :

    Pe cris miroase a
    Frustrare mare

    cu 39 minute în urmă (04.09.2025) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!