| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

"Astăzi am reziliat de comun acord contractul cu Liviu Dumitru – a anunţat managerul sportiv de la BC Mureş, Bruno Roschnafsky în cadrul unei conferinţe de presă care a fost organizată pentru prezentarea noilor achiziţii, Mladenovic, Martinic, Ivanovic şi Lupusavei, dar în care tema principală a devenit plecarea jucătorului care a petrecut trei sezoane la BC Mureş. Am analizat împreună situaţia, şi am ajuns la concluzia că sunt prea mulţi jucători pe postul său, astfel că am considerat că e bine să ne despărţim amiabil. Îi urăm succes în continuare” – a declarat sec Roschnafsky, fără alte detalii.
La întrebarea, dacă se intenţionează să aducă alt jucător în locul lui Dumitru, managerul clubului a opinat că un alt jucător ar fi în plus de-asemenea, iar la obiecţiile noastre conform cărora astfel lotul rămâne în doar 11 jucători, a răspuns că un junior va completa lotul meci de meci. De-asemenea a negat că ar fi lotul subţire în condiţiile în care echipa participă şi în Cupa Eurochallenge.
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cristian Achim, prima reacție după accidentarea suferită de Kris Richard
Kris Richard s-a accidentat la antrenamentele Oradiei și va lipsi pentru o...
1 comentariu la aceasta stire:
Liviu Dumitru
cu 12 ani în urmă (07.08.2013) RaspundeEste cea mai proasta miscare posibila din partea conducerii Bc Mures!!! Liviu Dumitru este un jucator de care nu era voie sa ne despartim!!! Jucan nici pe departe nu se ridica la valoarea lui! Mult succes Liviu oriunde mergi! La Mures vei fi intotdeauna primit cu bratele deschise!! Respect
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!