Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Omari Gudul a făcut spectacol în duelul cu U-BT Cluj-Napoca

Omari Gudul a făcut spectacol în duelul cu U-BT Cluj-Napoca

Sâmbătă, 11 ianuarie, SCM U Craiova a devenit prima formație din acest sezon care o învinge pe U-BT Cluj-Napoca în BTarena sau „Horia Demian”. Confruntarea dintre cele două trupe a avut un ritm intens de joc și a consemnat numeroase faze spectaculoase.

Patru dintre acestea au fost semnate de către Omari Gudul, pivotul de 25 de ani din lotul lui Aleksandar Todorov. Acesta a reușit în prima repriză mai multe slam-dunkuri pe contraatac și în partea a doua a meciului a avut un capac pe panou.

Gudul a adunat 17 puncte, 4 recuperări, 4 intercepții, 2 pase decisive și un capac. La nivelul aruncărilor, baschetbalistul născut în Republica Democrată Congo a avut un procentaj de 80% (8/10). Prin urmare, Gudul a obținut un indice al eficienței de +22, al doilea cel mai bun din cadrul echipei sale.

În această stagiune, fostul jucător al lui Joventut Badalona are medii de 12.8 puncte și 4.9 recuperări.

SCM U Craiova s-a impus cu 94-88 și a câștigat două puncte extrem de prețioase în clasamentul LNBM. În acest moment, trupa olteană ocupă poziția a șasea, cu un bilanț de 5-9.

În următoarea etapă, alb-albaștrii se duelează cu CSM CSU Oradea și are două posibilități de a ajunge în Top 6: să o învingă pe campioana României sau să spere la o înfrângere a lui CS Dinamo Știința București în fața lui BCM U FC Argeș Pitești.

*foto: Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!