Aşa se trăia un meci de baschet la Timişoara până în primăvară. Acum e linişte...

"La Timişoara nu se discută, se iubeşte!". E unul dintre crezurile de seamă ale fanaticilor fani bănăţeni. Timişoara e reţinută în istoria sportului pentru lupta împotriva sistemului, în special cel fotbalistic dinainte de 1989, pentru galeria care cânta în ploaie pe "Dan Păltinişanu" la 1-8 cu Steaua, pentru coregrafiile Peluzei Sud şi pentru marşurile din oraş organizate ori de câte ori echipa de fotbal a avut probleme.

La baschet, galeria nu a venit în sală de la început. "Elba" aduna cel mult câteva sute de suflete în urmă cu 5-10 ani. Băncile de lemn şi mai apoi scaunele albastre din sala Constantin Jude, "Olimpia" aşa cum o cunoaşte tot oraşul, au început să se îmbrace în alb-violet odată cu venirea lui Petricevic şi a primelor rezultate importante. Trei finale de Cupă, una câştigată, o finală şi o semifinală de campionat şi o finală de Liga Europei Centrale au văzut fanii timişoreni sub cupola bătrânei săli. Automat, s-a creat o simbioză între grupul de jucători, carismaticul antrenor bosniac şi galeria de la fotbal, care a început să semneze tot mai des condica de prezenţă din "Olimpia".

An de an, colţul din stânga al sălii a fost ocupat meci de meci. Acolo s-au născut primele scandări cu "Elba" pe buze, primele steaguri cu mingea de baschet, acolo s-a auzit "Srbija, Srbija" şi "Dragan Petricevic". Din acel colţ a plecat spre sală dâra primelor fumigene şi acolo se îndreptau jucătorii la final de meci pentru a sărbătorii victoriile. Şi cum "La Timişoara se iubeşte, nu se discută", ultraşii viola au cântat şi atunci când Leii din Banat jucau slab şi pierdeau pe terenul "domului" din Olimpia.

"Ole, oleeee, ole, oleee, Timişoara ale! Timişoara ale!" a răsunat cel mai frumos într-o zi de 5 mai 2010. Din 2500 de suflete răsuna îndemnul de încurajare şi palmele aplaudau fără oprire timp de 40 de minute. "Elba" era zdrobită pe parchet de U Mobitelco şi ieşea din drumul spre finala campionatului. Dar câştiga definitiv un public superb pentru campionatul nostru. Fără să ştie, cele 2500 de suflete gustau din ultima cupă de plăcere a acelei perioade. Ultimul sezon în care Rade, Shone, Uros, Milos şi Pălti jucau împreună. A fost ultimul mare moment al galeriei, publicului şi echipei, toate reunite sub semnul "iubirii necondiţionate".

Ce a urmat... După o vară tumultoasă, o echipă încropită pe terasele din Piaţa Unirii, o înfrângere cu răni adânci, departe, la Miercurea Ciuc şi un campionat negru pentru falnicii alb-violeţi. Fanii au rămas însă în tribună şi au scandat mereu numele favoriţilor. A venit şi aprilie 2011. Petricevic a plecat şi involuntar a luat cu el şi farmecul tribunei. Ultraşii s-au dus acasă la bosniac, mai mai să îl aducă pe sus înapoi în sală. Destinul a decis însă ca "era" lui "coach" să se încheie nefast şi cu un gust amar după 4 ani de şampanie şi culoare.

A trecut o altă vară, sala e tot acolo, alb-violeţii sunt la datorie, într-o nouă formulă, cu multe feţe noi, aşa cum erau şi Leii "de aur" ai Timişoarei acum 5 ani, atunci când ajungeau prima oară la Timişoara. Pe bancă a venit un nou antrenor, exigent, cu performanţe, dar cu o altă carismă. Publicul se adună încet-încet la meciuri, iar rezultatele sunt bune, pentru un început de campionat.

Doar colţul din stânga a rămas gol...

"La Timişoara se iubeşte, NU se discută!". Un crez cât o poruncă. Un îndemn sub care cerul devine violet la Timişoara când e meci. Din păcate, doar vorbe goale. Fanii au venit în acest sezon o singură dată la meciuri, la chiar primul. Şi totul părea normal. La prezentarea echipei, noii Lei de Banat au fost primiţi cu aplauze. "Farmecul" galeriei s-a rupt după câteva minute. Ultraşii aveau scop precis: să îl primească aşa cum se cuvine pe inamicul Bogdan Popescu! De asta au stat până la final, l-au "salutat" cu mult drag şi au încercat să îi arate şi fizic... dragostea lor. Cei drept, ex-stelistul a căutat-o. Ultraşii nu uită semnele obscene din trecut şi rivalitatea cu galeria viola. Să spunem că aici există câte o scuză pentru fiecare parte.

Apoi, galeria a dispărut complet! La meciurile de acasă e o atmosferă de teatru. Mult lăudaţii fani timişoreni s-au plictisit probabil de atâtea echipe în primele ligi şi stau comozi în scaun. Aplaudă la nevoie şi vociferează la greşeli. S-a schimbat ritmul în "Olimpia". E drept! Galeria era "sufletul" petrecerii, iar spectatorii obişnuiţi uitau de starea de "teatru" şi cântau cu ultraşii. La Poli e Velcea de vină, la baschet nu mai e Dragan, la handbal e meciul dimineaţa şi aşa mai departe. Timişorenii nu mai vin la meciuri. Au devenit comozi şi stau la alibi. Dar se laudă în schimb cu "spiritul Timişoarei". 2000 de oameni la fotbal, 1000 la baschet, 500 la handbal şi cei 200 de la rugby nu reprezinta acest spirit.

Am încercat să aflăm care e adevăratul motiv pentru care la Timişoara, nu se (mai) iubeşte... Mircea Muntean, unul dintre liderii Comanda Viola Ultra Curva Sud a postat şi răspunsul, pe Druckeria.ro, pagina Asociaţiei Suporterilor Bănăţeni. Motivul? "Modul în care au fost îndepărtaţi de la club Dragan şi majoritatea vechilor jucători a determinat o ruptură între grupul activ de suporteri şi echipă, ca să nu mai vorbim de aducerea unor jucători extrem de antipatizaţi aici".

Apoi vine, crud şi abrupt şi verdictul: "palmele entuziaste ale "huliganilor" refuză acuma să mai aplaude la "Olimpia" o adunătură de mercenari!"

Textul este unul extras dintr-o scrisoare deschisă pentru cel care a făcut istorie la Timişoara, Dragan Petricevic, una pe care antrenorul bosniac o merită cu prisosinţă pentru tot ceea ce a reuşit cu Leii din Banat. Mai mult ca sigur că din îndepărata Tunisie, Dragan îşi doreşte ca echipa să meargă bine şi sigur lui Shone îi lipseşte galeria din colţul sălii. Poate aşa îi mai alină şi lui durerea că e mai mult rezervă. Şi e întru totul adevărat că, până la proba contrarie, fanii TREBUIE sa încurajeze noua echipă a Timişoarei. Nu de alta, dar şi-ar încălca propriile convingeri.

Fanii au dreptatea lor. Până la un punct! Aşa cum spun chiar ei, nu erau "naivi" să creadă că echipa de "aur" a Timişoarei va dăinui pe veci şi ştiau că, într-o bună zi, alţii vor fi cei care vor îmbrăca maieul alb-violet şi vor zbura peste adversari pentru a strâpunge coşurile din "Olimpia". Aceia sunt "mercenarii" de azi ai echipei. Cuic - campion în sezonul trecut, Jovanovic - MVP în Iran în sezonul trecut, Archie - omul-zburător cum deja începe să fie alintat şi chiar Popescu - atât de urât de galerie, dar unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei. Cu toţii, împreună cu Predrag Badnjarevic încearcă să descopere din mers "farmecul" unei echipe atât de iubite în anii trecuţi. Cu toţii caută să se ridice la nivelul aşteptat de cei care ocupă scaunele albastre din "Olimpia".

E clar că mai e mult şi poate niciodată, spiritul echipei care a făcut istorie între 2006 şi 2011 nu va fi egalat niciodată. E clar că Popescu nu va fi niciodată iubit ca Pesic, Jovanovic are ceva din Turbo Rade, dar nu e el, iar Archie, oricât de bun e, nu se compară cu Uros-lunetistul. Cât despre Badnjarevic, nu are deocamdată nicio şansă în faţa lui Dragan.

Dar la fel de adevărat e că, la finalul meciului cu Oradea de sâmbătă, colţul din stânga sălii a fost parţial ocupat. De acolo s-a auzit la final "Milos Pesic, Milos Pesic!" şi ceva de "dulce" pentru Popescu. Nu am auzit însă niciun "Elbaaa Timişoaaaara". Am auzit doar un grup de copii care au scandat pentru echipă. "Huliganii" au tăcut.

La Timişoara s-a alterat un spirit pentru că aşa a vrut destinul. S-a terminat o poveste frumoasă, iar acum, destinul încearcă să clădească una nouă. Poate unii jucători au venit pentru bani, poate alţii sunt dezagreaţi de tribună, iar unii pur şi simplu nu vor să creeze o legătură cu tribuna. Mă întreb oare dacă vor fi interzişi la Cafeneaua sportivă (locul de întâlnire al fanilor cu echipa), undeva prin primăvara lui 2012, dacă vor încerca să intre cu un trofeu în braţe, doar pentru că sunt mercenari?

În "Olimpia" s-au scris poveşti nemuritoare, s-a creat ceva greu de atins, dar galeria nu le dă şansa celor de acum să scrie alte poveşti la fel de frumoase!

În aceste zile, la Timişoara, un crez e călcat în picioare şi se pune o singură întrebare: care sunt adevăraţii mercenari?

"La Timişoara NU se mai iubeşte, DOAR se discută"!