Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
„Trebuie să ia totul pas cu pas și să fie răbdător”. Acesta a fost sfatul numărului 1 mondial ATP Novak Djokovic pentru Luka Doncic, într-un interviu acordat presei sârbe. Iar Nole are foarte multă dreptate.
Luka Doncic a pus cifre senzaționale pe parchet în al doilea său sezon al carierei sale în NBA. Contestatarii săi vor spune că mediile sale de 28,8 puncte, 9,4 recuperări și 8,8 pase decisive sunt „umflate” de ritmul în care se joacă acum peste ocean. Nimic mai fals. Cei de la Bleacher Report au pus aceste cifre raportate la „pace” (posesii per meci) și singurul care le-a depășit în istoria ligii a fost Russell Westbrook, în sezonul 2016/2017, când „Brodie” a ieșit MVP-ul ligii.
Să nu fiu însă înțeles greșit. Stilul pace and space adaptat acum de mare parte din echipele din NBA îi vine ca o mănușă lui Luka Magic. Superstarul sloven, care a debutat la gigantul Real Madrid încă de la vârsta de 16 ani, a arătat că are o viziune excelentă și o talie care îl recomandă pentru ceea ce se joacă în acest moment peste ocean. Vorbesc despre poziția de „point-forward”, adică o extremă cu viziunea și abilitățile unui conducător de joc.
De asemenea, experiența pe care a acumulat-o de la vârste fragede l-au ajutat în momente cheie ale acestui sezon. Cum a fost, de exemplu, coșul victoriei în partida cu numărul 4 din prima rundă a playoff-ului NBA, jucată contra celor de LA Clippers și câștigată de Dallas Mavericks după ce „Luka Magic” a adunat un triple-double cu 43 de puncte!
LUKA OMGGGGG pic.twitter.com/v3gPhPzbie
— SportsCenter (@SportsCenter) August 23, 2020
De altfel, în postsezon Doncic și-a arătat maturitatea ieșită din comun. Chiar dacă a întâlnit pe una dintre principalele favorite la titlu, a avut probleme cu eliminarea din primul meci și apoi accidentarea lui Kristaps Porzingis, apoi cu o entorsă la gleznă, Doncic a „pus” următoarea linie statistică: 31 de puncte, 9,8 recuperări, 8,7 pase decisive în 35,8 minute pe întâlnire.
El a devenit al doilea jucător din istorie, după Wilt Chamberlain, care reușește două meciuri de 40 de puncte în playoff în primele patru din carieră, al treilea jucător din istoria playoff-ului NBA cu un triple double cu cel puțin 40 de puncte, 15 recuperări și 10 pase decisive și, la 21 de ani, cel mai tânăr jucător care înscrie un buzzer-beater într-un meci de playoff!
Dublul campion NBA și MVP-ul finalelor din 2014 și 2019, Kawhi Leonard, a avut următoarele lucruri de spus despre Luka Doncic, după ce a trebuit să îl apere în această serie:
„Este un jucător grozav. A fost prima lui serie de playoff și s-a bătut extraordinar pentru echipa sa, nu s-a dat un pas înapoi. Și-a condus echipa în fiecare meci. A făcut o treabă extraordinară”
Interesant este că Luka a fost piesa principală a celei mai eficientă ofensive din istoria unui sezon regulat din NBA! Astfel, Dallas Mavericks a avut în sezonul 2019/2020 un offensive rating (puncte per 100 de posesii) de 116,7, cel mai mare din istorie! Astfel, au putut acoperi gaura din defensivă, un capitol deficitar pentru Dallas (defensive rating de 111,7).
Astfel, cu un Luka în formă de MVP al ligii, cei de la Mavs au „tăiat” o bună bucată din timpul necesar pentru reconstrucție. Pentru Dallas urmează acum să îl recupereze pe Kristaps Porzingis, celălalt tânăr european cu potențial de superstar, care a suferit însă mai multe accidentări grave de-a lungul tinerei sale cariere. Ultima, chiar în timpul seriei cu Clippers.
Pe lângă cei doi, Mavs îi mai are în componență pe Tim Hardaway Jr, cel care a devenit partenerul ideal pentru Luka în backcourt, cu 15,8 puncte pe meci și 40% de la 3 puncte, dar și pe Seth Curry, plătit cu numai 24 de milioane de dolari pentru următoarele trei sezoane, deși a pus pe tabelă în acest sezon 12,4 puncte pe meci cu un uluitor 45% de la 3 puncte. Totodată, Mavs îi mai au sub contract pe ceilalți trei jucători de sub panou: Dwight Powell, care a suferit o accidentare dură la începutul sezonului, Maxi Kleber și Boban Marjanovic. Tot sub contract mai sunt Delon Wright și Dorian Finney-Smith, doi jucători interesanți, de rotație, care pot pune aruncarea de 3 puncte.
Acesta este nucleul cu care Mavs va lucra în sezoanele viitoare, iar oficialii celor de la Dallas vor trebui să găsească piese complementare pentru a găsi jucători care să facă faza defensivă, fără a „gripa” motorul ofensivei uluitorului antrenor Rick Carlisle. Kent Bazemore, Mau Harkless sau poate chiar rivalul lui Luka, Marcus Morris, sunt disponibili în această vară și ar putea să aducă duritatea și defensiva necesare pentru Mavs pentru a deveni echipe de top 10 și la celălalt capăt al panoului.
Cât despre Luka Doncic, cum zic americanii „the sky is the limit”. Sigur, are câteva lacune în defensivă, care se pot însă corecta o dată cu experiența. Nici Dirk Nowitzki nu a fost vreodată All-Defense, dacă e să vorbim de jucătorii legendari ai lui Dallas. De asemenea, Luka a tras numai 32% de la 3 puncte și doar 76% de la libere în sezonul regulat. Iar cifra de la libere a scăzut la 66% în playoff. Dar și aceste carențe pot fi reparate cu multă muncă și seriozitate.
În concluzie, Luka Doncic a picat în NBA la momentul și mai ales la locul potrivit. Nu cred că există un climat mai bun pentru ca potențialul slovenului să fie mai bine exploatat decât la Dallas Mavericks și sub bagheta lui Rick Carlisle. Dar fanii lui „Luka Magic” trebuie să aibă răbdare cu Doncic. Iar răsplata va veni înzecit.
*statistici via nba.com, basketball-reference.com
*foto: instagram Luka Doncic
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Jeffery Taylor, transfer cu nume realizat de U-BT Cluj-Napoca
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
CS Vâlcea 1924 și-a asigurat serviciile lui Amedeo Casale
1 comentariu la aceasta stire:
Hm
cu 4 ani în urmă (02.09.2020) RaspundeNu stiu sincer daca ar fi o idee atat de buna sa il aduca pe Morris, avand in vedere caracterul lui si frictiunile pe care l-a avut cu Luka in serie.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!