Eugen Ilie (în planul secund) a rămas în picioare în toată perioada în care Otopeniul se lupta mai mult cu dorința de a renunța decât cu adversarii

Aproape sigur CS Otopeni nu va lua startul în retur. Formația din județul Ilfov s-a confruntat cu probleme finaciare pe tot parcursul sezonului. Lipsa banilor a însemnat inițial salarii neplătite. A urmat despărțirea de Burell,  apoi rezilierea contractelor a altor  trei jucătorilor străini ca totul să culmineze cu scoaterea în stradă a bagajelor  jucătorilor a căror chirie era plătită de club.

Povestea echipei din județul Ilfov a început frumos în urmă cu 6 ani  și s-a încheiat într-o zi de decembrie cu un ultim paragraf la fel de frumos scris, din păcate, cu un ciot de creion tocit deoarece un pix sau chiar o ascuțitoare costă bani.

Istoria ”aviatorilor”, cum este numit, impropriu în opinia mea, clubul din Otopeni, cuprinde mai multe nume importante din baschetul românesc care au purtat tricoul alb-albastru sau au stat de banca tehnică.  Costel Cernat și Virgil Căpușan au promovat echipa și au ajutat-o să facă primii pași în Divizia A, Misha Perisic a antrenat-o și el o perioadă iar Bojan Obradovic s-a alăturat la rându-i ilfovenilor după ce a luat titlu cu Asesoftul.  Angel Santana este în acest sezon la a doua experiență la echipa din cochetul oraș de lângă București iar Popovic și Scott vor rămâne doi jucători emblematici chiar dacă niciun dintre ei nu își vor aminti cu plăcere de ultimele săptămâni petrecute aici.

Însă fără îndoială parcursul lui CS Otopeni în Divizia A este sinomim cu numele lui Eugen Ilie. Pivotul român care în ‘95  uimea Barcelona cu felul în care o ”dădea de sus” a sosit la echipă încă din primul sezon de A și, chiar dacă avea ambii genunchi „în piuneze”, a evoluat până în ediția precedentă de campionat când a schimbat ghetele de baschet pe pantofi și tuburile de Ben Gay pe tăbliță și marker.

Sezonul trecut, primul al său pe banca tehnică, a ratat calificarea în playoff pierzând fără drept de apel la Sibiu și apoi la Oradea, două contracandidate la calificarea în primele opt echipe. În actualul campionat a obținut doar 4 victorii din 15 partide. Dar Ilie are circumstanțe atenuante. Anul trecut a fost prima dată când antrena la un asemenea nivel și nu a știut să folosească ”momentul” creat de victoriile cu Steaua și Pitești pentru  a termina campionatul cu succes. În schimb sezonul acesta nici Zeljko Obradovic sau David Blatt nu ar fi scos mai mult dintr-o echipă cu jucători ale căror carduri de salariu au fost alimentate timp de patru luni de familii, nicidecum de clubul cu care au semnat contracte de muncă.

Marele merit al lui Eugen Ilie este acela că nu a părăsit corabia în momentul în care aceasta a început să ia apă ci a rămas pe punte până în momentul în care s-a scufundat și catargul. Cel mai comod pentru ”Rusu” ar fi fost să plece atunci când antrenamentele au fost musai să se transforme din scouting și indicații tactice în discursuri motivaționale și promisiuni de mai bine. Ușor ar fi fost să părăsească echipa și după meciul cu BC Mureș. Dar el nu a făcut-o dând dovadă de caracter, acea trăsătură pe care o remarca la jucătorii săi, vorbind cu pulsul la 130, la finalul victoriei cu Steaua din returul sezonului trecut.

Cu siguranță palmaresul său la Otopeni nu este unul pozitiv. La fel de sigur bilanțul victorii – înfrângeri din acestă perioadă va fi nesemnificativ într-o carieră care se anunță de succes. Nopțile nedormite din această perioadă nu sunt ceva ce își doresc mulți antrenori. Însă experința căpătată pe parcursul celor peste 2 luni în care a încercat să motiveze o echipă ce numai la baschet nu se gândea va fi extrem de importantă la următoarele sale destinații, mai ales dacă acestea vor fi tot în baschetul românesc, unul atât de dependent de fondurile municipalităților și de neatractiv pentru sponsorii puternici.

Foto: Radu Roșca