Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Organizatorii All Star Game-ului de la Timişoara s-au gândit şi la câteva acţiuni conexe evenimentului sportiv. Astfel, pe durata zilei de marţi, jucătorii, antrenorii şi oficialii prezenţi vor fi implicaţi în mai multe acţiuni prin care doresc să ajute mai mulţi copii cu probleme.
De dimineaţă, cele două echipe, Nord şi Sud vor juca două partide cu elevi de la două licee unde studiază copii cu probleme fizice şi psihice. Aceştia vor primi mingi de joc, dar şi panouri de baschet din partea FRB.
De asemenea, în pauzele din timpul partidei oficiale Nord-Sud se vor organiza mai multe concursuri cu premii pentru copiii prezenţi în tribuna sălii C. Jude din Timişoara.
Cel mai important eveniment va avea loc însă după partidă. Seara, va fi organizat un bal caritabil în care se va încerca strângerea unei sume cât mai mari de bani care va fi donată unui caz social. În acest moment, organizatorii au de ales între patru cazuri de copii cu probleme.
În cadrul balului se vor face licitaţii. Printre obiectele puse în joc se numără o minge de tenis de dimensiuni mari cu semnăturile lui Ilie Năstase, Ion Ţiriac sau Novak Djokovic, mingi de baschet cu semnăturile jucătorilor prezenţi la ASG şi bineînţeles tricourile de joc de la eveniment.
De asemenea, se aşteaptă ca echipele de Divizia A sa doneze bani şi în afara licitaţiilor.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Jaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Oficial. Arturo Alvarez rămâne antrenorul principal al lui CS Vâlcea 1924
Jaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!