Dinamo București a anunțat duminică, 25 iunie, cooptarea Paulei Nica în staff-ul lui Sotiris Manolopoulos. Tânăra antrenoare va ocupa postul de antrenor secund al trupei din Ștefan cel Mare.
În vârstă de 25 de ani, Paula a început să antreneze în Oradea, la nivel de juniori, și, după câțiva ani, s-a mutat în București, la Shooting Stars CSS6 București. În 2020, aceasta a devenit scouterul lui Dinamo, făcând parte din staff-ul lui Hristu Șapera.
După un sezon petrecut pe banca dinamoviștilor, Paula s-a mutat în Miercurea Ciuc, acceptând poziția de antrenor asistent al grupării din Harghita. În ultimii doi ani, a făcut parte din staff-ul lui Laszlofy Botond și, de asemenea, a fost antrenorul secund al naționalei U16 masculine a României.
În această vară, Paula Nica a decis să revină la CS Dinamo București, devenind antrenoarea secundă a clubului din Capitală.
Până în acest moment, „Câinii Roșii” au anunțat că Andrei Mandache, Ștefan Grasu, Sasha Son, David Pătru, Luca Alexandru și Alexandru Moroșanu vor rămâne la Dinamo. În schimb, Vlad Moldoveanu, care s-a retras, și Radu Vîrnă, jucător ce a plecat la CS Vâlcea 1924, nu vor continua la trupa din Ștefan cel Mare.
Un interviu despre povestea Paulei Nica poate fi citit la următorul LINK.
*foto: Paula Nica - Instagram
Jaizec Lottie a fost diagnosticat cu ruptură musculară parțială de gradul a...
Victorie categorică pentru FC Argeș Pitești în amicalul cu Rapid București
Martynas Arlauskas vine din campionatul Lituaniei și a semnat cu CSM Galați
Jaizec Lottie a fost diagnosticat cu ruptură musculară parțială de gradul a...
Martynas Arlauskas vine din campionatul Lituaniei și a semnat cu CSM Galați
Victorie categorică pentru FC Argeș Pitești în amicalul cu Rapid București
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!