Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
BC Timba Timișoara se regrupează după ultimele plecări suferite la nivelul lotului. După ce Dandridge, care era unul dintre cei mai importanți jucători, i-a părăsit pe „urși” fiind împiedicat să mai evolueze din cauza unei accidentări, Timba a punctat la nivelul transferurilor. Cea mai nouă achiziție a acestora este Pavle Reljic, un sârb care a făcut junioratul la Partizan Belgrad.
În vârstă de 21 de ani, Reljic a mai evoluat la câteva echipe de seniori, cum ar fi Mega Leks, Masinac sau Zemun, toate din Serbia. Este la prima sa experiență în afara granițelor țării sale natale. „Pavle e un jucător tânăr, foarte multă lume e uimită că am adus un jucător de 21 de ani, dar are un potențial imens și nu cred că vârsta e importantă. Ci cum joacă. Normal că va avea nevoie de puțin timp, campionatul e diferit față de cel din Serbia. Dar e un jucător cu calități, ne va aduce un plus”, a declarat Bogdan Murărescu, potrivit sport9.ro
În 8 partide disputate în prima ligă din Serbia, Reljic a avut medii de 4.3 puncte, 0.9 recuperări și 0.9 pase decisive. Acesta va debuta cel mai probabil în jocul de mâine contra celor de la Energia Târgu Jiu.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
3 comentarii la aceasta stire:
Timba
cu 10 ani în urmă (05.12.2014) RaspundeMare achizitie... Felicitari, Timba! Nu aveti jucatori romani de 21 de ani, va trebuie sarbi cu 4.9 puncte si 0.9 recuperari. Offfff... Greu e cu achizitiile astea...
Timba
cu 10 ani în urmă (05.12.2014)Mare achizitie... Felicitari, Timba! Nu aveti jucatori romani de 21 de ani, va trebuie sarbi cu 4.9 puncte si 0.9 recuperari. Offfff... Greu e cu achizitiile astea...
re
cu 10 ani în urmă (05.12.2014)Deja ne-am obisnuit cu miracolul Timba care din cate stim toti au sponsorizari mai mult private si probabil trebuie sa cheltuie acei bani cumva... Cred ca poti spala bani foarte usor intr-o echipa de baschet dar deja nu cred ca aici despre asta e vorba
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!