Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Pavlin Ivanov a fost cel mai bun marcator al Bulgariei la debutul în preliminariile pentru JO2024

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
12.08.2023

Pavlin Ivanov a fost cel mai bun marcator al Bulgariei la debutul în preliminariile pentru JO2024

Preliminariile pentru Jocurile Olimpice din 2024 au debutat sâmbătă, 12 august. Această etapă de calificare este dedicată echipelor care nu au prins un loc la Campionatul Mondial de Baschet din 2023, din Japonia, Indonezia și Filipine.

Ucraina și Bulgaria s-au duelat într-un meci din grupa C, în turneul care se desfășoară la Istanbul, în Turcia, în Sinan Erdem Dome. Ucraineenii au avut câștig de cauză la capătul unei confruntări ce a necesitat o repriză de prelungiri. Scorul final a fost 80-71.

Pregătită de Vitaly Stepanovski, tehnicianul lui SCM Universitatea Craiova, Ucraina a avut un start excelent de partidă și părea să fii încheiat socotelile încă din sfertul al doilea, când diferența devenise la un moment dat de 25 de puncte. Totuși, la pauza mare, ecartul a rămas de doar 11 puncte: 40-29.

Bulgarii au reușit să aducă deficitul în single-digits după revenirea de la cabine, astfel că înaintea ultimelor 10 minute aveau de recuperat doar șapte lungimi. Aceștia și-au îndeplinit misiunea printr-o triplă înscrisă în ultimele secunde de Simeonov. În overtime se intra cu scorul de 68-68. Ucraineenii au avut nervii mai tari, au mai încasat doar trei puncte și s-au impus la final cu 80-71.

Pavlin Ivanov, noul jucător al lui CSU Sibiu, a fost liderul bulgarilor la capitolul punctelor înscrise. Fundașul de 30 de ani a terminat cu 18 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive și 3 intercepții, transformând 7/21 aruncări din acțiune, 1/8 de la distanță și 3/4 de la linia de libere pentru +14 la eficiență.

Oleksandr Kovliar a fost MVP-ul confruntării, totalizând 25 de puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive. Pentru Bulgaria s-a mai remarcat și Brandon Young, baschetbalist naturalizat aflat la debut. El a încheiat cu 16 puncte, 3 recuperări și 8 pase decisive.

Următorul meci pentru Pavlin Ivanov și compania este programat duminică, 13 august, de la ora 20:45, împotriva gazdei grupei C, Turcia. Toate meciurile din preliminariile pentru JO 2024 pot fi urmărite pe Courtside 1891.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!