Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Pavlin Ivanov, al treilea marcator pentru Bulgaria în succesul cu Norvegia

Pavlin Ivanov, al treilea marcator pentru Bulgaria în succesul cu Norvegia

Naționala Bulgariei a disputat sâmbătă, 29 iulie, returul cu Norvegia din cadrul precalificărilor EuroBasket 2025, de data aceasta țara vecină României fiind capabilă să câștige la o diferență importantă.

Bulgarii s-au impus la Botevgrad cu 91-69 și s-au revanșat pentru eșecul din tur, când au pierdut la șase puncte în Norvegia (80-86) în debutul grupei D.

Printre remarcații din tabăra bulgară a fost și Pavlin Ivanov, noul jucător de la CSU Sibiu. Acesta a fost al treilea marcator pentru selecționata condusă de Rosen Barchovski.

Ivanov a adunat 12 puncte, 6 pase decisive și 3 recuperări în 27 de minute și jumătate pe parchet, fiind depășit pe lista marcatorilor doar de Konstantin Kostadinov (19) și Ivan Alipiev (18). În perioada în care a jucat, Pavlin Ivanov a contribuit cu 5/8 din acțiune (3/4 la două puncte și 2/4 din spatele arcului de cerc), cifrele sale fiind bune pentru +16 index la eficiență și +29 la +/-.

Bulgaria a ajuns la 2-1 bilanț și ultimul meci îl va disputa miercuri, 2 august, în Austria.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!