Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Pavlin Ivanov: „O să fie un joc foarte greu fiindcă am jucat deja împotriva lor de două ori”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
23.09.2023

Pavlin Ivanov: „O să fie un joc foarte greu fiindcă am jucat deja împotriva lor de două ori”

CSU Sibiu se pregătește de debutul în noua stagiune a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Ardelenii vor da piept în etapa inaugurală cu o echipă cu care s-au mai confruntat de două ori în ultimele două săptămâni, și anume CS Vâlcea 1924. Disputa din Sala Sporturilor Transilvania urmează să aibă loc luni, 25 septembrie, de la ora 19:00.

Pavlin Ivanov a avut parte de un start bun de aventură la Sibiu, având medii de 13 puncte, 1.5 recuperări și 2 pase decisive în primele două jocuri din turneul de calificare pentru Final Eight-ul Cupei României. Iată ce a avut bulgarul de spus înaintea jocului de luni:

„O să fie un joc foarte greu fiindcă am jucat deja împotriva lor de două ori. Ne cunoaștem foarte bine, așa că mă aștept la un meci dificil. Publicul ne-a arătat că poate fi foarte `nebun`, dar și foarte prietenos cu noi. Sper că îi vom face fericiți. Mă aștept să fie măcar ca la turneul amical. Sper să  păstrăm forma bună. Ne pregătim pentru meciul cu Vâlcea și sper să continuăm să câștigăm. Pas cu pas, avem încă două zile să pregătim jocul și eu cred că putem câștiga”, a spus Ivanov pentru conturile de pe rețelele de socializare ale echipei.

Confruntarea dintre BC CSU Sibiu și CS Vâlcea 1924 va trage cortina peste runda inaugural din Liga Națională luni, 25 septembrie, de la ora 19:00. Aceasta poate fi urmărită în exclusivitate pe FRB TV.

*foto: Facebook/CSU Sibiu