Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Vineri, CSM Satu Mare a organizat o conferință de presă în care a fost prezentat oficial noul antrenor al echipei, Petru Eleș.
Sătmăreanul Eleș susține că obiectivul echipei pentru sezonul viitor este o clasare între locurile 1-8 cu jucătoare tinere.
“Îmi face mare plăcere să revin la CSM. Au fost doi ani în care am fost departe de casă, dar mai mereu m-am gândit să revin. Aş vrea să-i mulţumesc antrenorului de dinaintea mea, lui Dan Fleşeriu pentru cei 5 ani petrecuţi la echipă din care 3 ani am lucrat împreună şi am ajuns la nişte rezultate foarte bune. Îmi pare rău că nu este aici, însă îi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut. Mulţumesc primarului şi conducerii clubului pentru încrederea acordată. Sper să facem o treabă bună cu un buget evident mai mic, cu jucătoare mai tinere, mai neexperimentate şi cu mult mai puţine străine. Obiectivul este clasarea în 1-8 în primul an. În 2-3 ani ne dorim să fim din nou în lupta pentru titlu, pe care să-l şi câştigăm” a declarat Petru Eleș conform informatia-zilei.ro
În altă ordine de idei, echipa se va reuni în data de 5 septembrie, iar lotul este conturat în acest moment în proporţie de 80%.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!