Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Phoenix a câștigat în prelungiri cu CSM CSU Oradea

Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu
25.04.2016

Cel de-al treilea duel Phoenix Galați – CSM CSU Oradea ce a avut loc duminică seara a fost spectaculos și dramatic. Cu Barnette, précis în aruncări, Oradea a început mai bine și a condus cu 8-2 (min.3). Phoenix nu s-a dat bătută și cu experimentații Pesic și Bojovic, secondați de Threatt jr. și Tresac au revenit spectaculos și au încheiat primul sfert în avantaj, scor 23-15. Lemyk a marcat primul coș din cel de-al doilea sfert și diferența s-a mărit la 10 puncte. Oaspeții nu s-au pierdut cu firea, Zupan a strâns scorul pentru ca în ultima secundă Barnette să-și aducă echipa în avantaj la pauză, scor 36-35.

Galațiul a început repriza a doua cu un ecart de 6-0 după coșurile lui Bolobiță și Bojovic, dar Oradea a replicat prin Nuhanovic și Barnette, s-a mers cap la cap, scor 58-58 (min. 30). Echilibrul pe tabela de marcaj s-a menținut, în ciuda efortului niciuna dintre combatante nereușind să se desprindă decisive. Phoenix a menținut un ritm ridicat, Pîrlog, cu o evoluție foarte bună și Threatt jr. au scuturat plasa din afara semicercului și scorul a devenit 81-74. CSM-ul și-a demonstrat maturitatea și experiența pe finalul timpului regulamentar, reușind să marcheze prin Franklin și Barac și să egaleze. S

-a ajuns astfel în overtime unde orădenii au început cu un ecart de 5-0. Spre lauda lor, băieții lui Florin Nini și Bogdan Bălănică, împinși de la spate de un public fantastic, nu și-au pierdut luciditatea, Pesic, Bojovic și Threatt jr. au transformat liberele și au obținut o victorie de poveste în ciuda eforturilor disperate ale lui Lucic și Lupusavei care s-au trezit târziu. De remarcat că Phoenix a avut un procentaj de 90% (26/29) la aruncări de la linia de fault.

Rezultat final: Phoenix Galați – CSM CSU Oradea 98-92 (23-15, 12-21, 23-22, 23-23, 17-11). Principalii marcatori: Pesic 26 puncte, Bojovic 22 p, Threatt jr. 17 p, Pîrlog 11 p (Phoenix) respectiv Barnette 28 p, Barac 13 p, Nuhanovic 11 p, Zupan 11 p (CSM CSU Oradea). Scorul general a devenit 2-1 pentru Oradea. Meciul 4 va avea loc marți în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 18.00.

*Foto: Roby Boros

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    Saptamana ghinioanelor...
    Salutare... Se pare ca ne revenim... in sens negativ... la karma anului trecut :( ... Cu Rade si Zeno out, Tibarna nerefacut dupa lovitura primita in brat, cu Mandache si Barac accidentati in acest meci... pretentiile noastre in acest play off din pacate se reduc drastic.

    Sigur, exista posibilitatea unei mobilizari a celor apti (vezi exemplul BC Mures in dubla din banie), insa avand in vedere seria de meciuri care urmeaza nu stiu cum putem sa razbim mai departe cu o rotatie injumatatita.

    Nu am vazut meciul deci nu ma pot pronunta despre joc, insa cu 7/31 la 3p si 51 la libere, cu 35 vs 28 la recuperari si 10 vs 16 la turn overs (deci 13 posesii in plus) cred ca abordarea cu care am intrat pe parchet nu a fost cea mai buna.

    Totusi nu infrangerea este suparatoare, ci accide... nici nu mai vreau sa pronunt cuvantul acesta caci devine un fel de Voldemort pentru noi... asa ca prefer sa zic "those which shall not be named".

    ... se pare ca avem nevoie de un Harry Potter :(

    cu 8 ani în urmă (25.04.2016)
    • CSM CSU Oradea adrian.or:

      Da
      Ai dreptate, dar nu pot sa imi dau seama de ce persoanele care se ocupa de club sau de media nu reusesc sa informeze corespunzator fanii despre starea jucatorilor. Cu Zeno totusi ce e? Sta de 4 saptamani imediat, a ratat 6 meciuri, dar ultima informare a venit acu vreo luna cand ni se spunea ca e "usor accidentat la glezna". Despre Mandache si Barac nimic, despre gravitatea accidentarii lui Rade ai mai mari sanse sa te informeze totalbaschet decat CSM. Mi se pare foarte prost organizat acest aspect. Cat despre joc, avem aceleasi probleme la psihic si lipsa de reactie a antrenorului, cand jucatori importanti si de certa valoare joaca mult sub asteptari. Daca printr-o minune trecem de Galati, Clujul ne mananca.

      cu 8 ani în urmă (25.04.2016)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Zeno
    Zeno are dureri în continuare la glezna si ii e frica sa forteze. Rade are leziune a ligamentelor încrucișate care în funcție de recuperare poate dura 6 săptămâni dar și 6 luni.

    cu 8 ani în urmă (25.04.2016) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Obiectiv
    În situația actuala obiectivul nostru devine accederea în semifinale. Maine sigur jucam fără Rade, Zeno, Barac si Mandache. Cu Tibarna într-o mana...
    Mandache are ceva muscular iar Barac probleme la genunchi. Dacă nu batem mâine nu știu dacă vor fi apți pt meciul 5. Va fi greu mai ales ca gălățeni sunt pe val după victoria de ieri.

    cu 8 ani în urmă (25.04.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!