Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Piteștiul s-a apărat bine și a salvat o seară mizerabilă pe finalizare

Adrian Micinic

Adrian Micinic
05.01.2012

Dinamo București și BCM U Pitești au oferit primul rezultat de egalitate în actuala ediție a Cupei României la baschet masculin. Cele două echipe au terminat la scorul de 67-67 în primul episod al dublei confruntări la capătul căreia una dintre cele două va avansa la turneul final al acestei competiții.

Similar primului meci oficial din anul 2012, care a opus pe CSM București și Gaz Metan Mediaș, partida de la Arena de Baschet s-a desfășurat în două reprize radical opuse. Dinamo a executat mult mai bine pe parcursul primei reprize. Prima secvență s-a derulat sub semnul echilibrului, la capătul acestuia scorul fiind de 22-20 pentru amfitrioni. În debutul sfertului al doilea alb-roșii au înscris 12 puncte în două minute de joc efectiv, perioadă în care adversarul nu a punctat deloc. Piteștenii au comis o grămadă de greșeli și astfel nu au reușit să mai reducă din handicap până la pauză, atunci când scorul era de 46-32.

Repriza a doua a demarat cu un parțial de 10-4 al vizitatorilor, care au înscris de două ori din afara semicercului în această perioadă. Aveau să fie și ultimele astfel de coșuri din acest meci. Formația pregătită de către Tudor Costescu s-a apărat mult mai bine decât a făcut-o în prima jumătate dar în același timp a forțat jocul la interior sau a mizat pe pătrunderi în așa fel încât să recupereze întregul handicap pe baza aruncărilor libere. Oaspeții au executat nu mai puțin de 20 aruncări de pedeapsă în ultimele 20 minute de joc. Piteștenii au avut probleme la aruncările din acțiune tot meciul, dar datorită apărării au reușit să reducă semnificativ procentajul adversarului.

Iată situația aruncărilor în cele două tabere pe parcursul acestui meci:

 Dinamo București   Statistică   BCM U Pitești 
9/14 - 64% Libere 19/26 - 73%
2/6 - 33% 1 4/6 - 66%
7/8 - 88% 2 15/20 - 75%
26/54 - 48% 2 puncte 12/36 - 33%
19/29 - 66% 1 5/19 - 26%
7/25 - 28% 2 7/17 - 41%
2/11 - 18% 3 puncte 8/25 - 32%
2/7 - 29% 1 6/13 - 46%
0/4 - 0% 2 2/12 - 17%
28/65 - 43%  Aruncări acțiune  20/61 - 33%
21/36 - 58% 1 11/32 - 34%
7/29 - 24% 2 9/29 - 31%

Formația gazdă a avut un evident avantaj la recuperări, dar senzația de dominare la acest capitol a amfitrionilor a fost mai accentuată decât o arată raportul consemnat de statistica jocului. Cert este că Piteștiul a avut serioase probleme la acest capitol prin prisma lipsei opțiunilor de o parte, respectiv a jocului modest prestat pe faza ofensivă, unde chiar și pivotul Damien Kinloch a avut multe momente în care a trebuit să coboare în căciulă pentru a ajuta la construcția sau pentru a fi băgat în seamă de către coechipieri. În schimb, Paul Nelson și-a îmbogățit artificial statistica, având destule reușite după propriile ratări de sub coș. Astfel, el a realizat cinci recuperări ofensive, majoritatea finalizate de același jucător.

Oaspeții au marcat puțin din acțiune, dar au finalizat mai multe acțiuni pe fondul unui joc colectiv decât au făcut-o amfitrionii. Piteștiul a avut 20 reușite din acțiune, mai mult decât jumătate fiind izbutite pe fondul unor combinații între doi sau mai mulți jucători. Dinamo a forțat cu Thompson și Haymon, aceștia încercând să câștige duelurile directe pe relația unu la unu. Astfel a rezultat un raport de opt coșuri din faze colective, respectiv 20 din acțiuni individuale pentru gazde.

Dinamo a avut mari probleme la capitolul posesie. Gazdele au pierdut 21 de mingi, cele mai multe irosite pe axa Aktas - Thompson - Haymon. Din această cauză au apărut cele zece intercepții ale oaspeților din repriza a doua cu precizarea că aceștia au fost mult mai organizați în jocul defensiv și datorită acestui aspect scorul a fost atât de mic. De altfel nu se întâmplă pentru prima dată în acest sezon când Piteștiul știe să rupă un ritm infernal, agreat de adversar. O altă precizare se impune totuși. Dinamo a avut trei jucători noi, aflați la primul joc oficial în alb-roșu. Vorbim despre trei oameni foarte importanți ca timp de joc. Astfel, nu putem să tragem concluzii în ceea ce privește ritmul de joc al noului Dinamo, chiar dacă Shemik Thompson, conducătorul de joc, este extrem de iute.

Bucureștenii au avut greutăți să provoace greșeala la adversar. Spun asta nu pentru că Piteștiul ar fi fost o echipă foarte atentă în controlul mingii și al posesiilor avute. Elevii lui Tudor Costescu au fost departe de așa ceva, însă multe dintre cele 16 posesii pierdute s-au datorat unor pase trimise aiurea în afara terenului sau pe greșeli ofensive ori abateri de pași. Cu alte cuvinte Piteștiul a încercat să limiteze jocul în viteză al adversarului și nu i-a permis prea multe intercepții de pe urma cărora să puncteze ușor.

 Dinamo București   Statistică   BCM U Pitești 
47  Recuperări  38
21 1 18
26 2 20
15  Rec. Ofensive  12
6 1 6
9 2 6
32  Rec. Defensive  26
15 1 12
17 2 14
8 Pase decisive 11
7 1 7
1 2 4
8 Mingi câștigate 13
4 1 3
4 2 10
21 Mingi pierdute 16
7 1 8
14 2 8
21 Faulturi 19
8 1 9
13 2 10

Meciul a fost extrem de fizic și jucătorii celor două echipe nu s-au menajat deloc. În condițiile în care rotațiile de bază au fost scurtate întrucât în cupă se poate juca cu câte patru străini, Haymon și Stefanovic au fost descalificați. Pe de altă parte, datorită particularității acestei competiții antrenorii au fost obligați să trimită în teren jucători pe care de obicei nu îi folosesc.

Notă
1 - prima repriză
2 - a doua repriză

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!