| Minute | 40:45 |
| Puncte | 32 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 15 |
| Eficienta | 44 |
CSM Oradea conduce pe CSU Ploiești, scor 40-34, după 20 de minute disputate din Meciul 2 al seriei pe care cele două echipe o dispută în primul tur al playoff-ului Diviziei A la baschet masculin - ediția 2011/12.
Formația pregătită de către Cristian Achim a câștigat ambele secvențe, scor 20-16, respectiv 20-18. Sasha Topcov are 12 puncte și 2 recuperări, Milos Pesic a adăugat 10 puncte și 6 recuperări, iar Nemanja Maric a contribuit cu 3 puncte și 6 pase decisive.
În replică, Cătălin Burlacu are 12 puncte, Vladimir Tica a adăugat 8 puncte și 5 recuperări, iar Aleksandar Vlahovic a bifat 6 puncte în prima jumătate.
Oradea joacă foarte precis având doar două posesii pierdute în prima repriză. Ambele se datorează unor erori individuale, Markovic respectiv Pesic scăpând mingea în afara terenului. Cu alte cuvinte, Ploieștiul nu a avut nicio intercepție și a fost forțată să muncească pentru tot ce a obținut până în prezent.
În schimb, Asesoftul are cinci reușite de la distanță, în vreme ce Oradea nu a punctat deloc din afara semicercului.
Dinamo București își respectă statutul de favorită și câștigă cu CSU Sibiu
500 de meciuri și 16 ani pe bancă: povestea celor mai longevivi antrenori d...
Programul și transmisiunile etapei a opta din Liga Națională de Baschet Mas...
Dinamo București își respectă statutul de favorită și câștigă cu CSU Sibiu
Brandon McKissic este al patrulea jucător străin din lotul Stelei București
CSM CSU Oradea rămâne singura echipă neîvinsă din LNBM
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!