Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

PLAYOFF 2012: Gaz-Metan pierde şi Asesoftul se apropie mai mult de finala mare

Iulian Floca

Iulian Floca
30.04.2012

CSU Asesoft Ploieşti a câştigat duminica seara şi meciul al doilea din seria contra lui CS Gaz Metan Mediaş, condând pentru semifinala playoff-ului masculin la baschet 2012.

Ambele echipe au început în forţă acest meci important iar la sfârşitul primului sfert, Ploieştiul avea un avans de patru puncte, scor 18 - 22.

Gazdele s-au mobilizat iar al doilea sfert a fost unul cu adevărat incendiar. Jocul de baschet a fost umbrit pe alocuri de proteste ale jucătorilor şi ale fanilor la adresa arbitrilor, care în câteva rânduri păreau că ar avantaja Asesoftul prin deciziile luate. Pe finalul acestei reprize, medieşenii au redus din diferenţă, ajungând la o lungime în spatele vice-campioanei, scor 45-46.

În acest meci s-a putut vedea importanţa transferurilor din iarnă, Angel Santana făcând un meci foarte bun, la fel şi lituanianul Arvidas Cepulis care a scuturat plasa de câteori a avut ocazia.

Repriza a doua a început timid, dar medieşenii au reuşit să preia conducerea, şi meciul părea că se îndreaptă spre o direcţie favorabilă acestora. Totuşi, ploieştenii au revenit, Angel Santana reuşind să reducă din diferenţă, ba chiar echipa sa reuşind să preia conducerea şi să ajungă la 10 puncte în faţa Gazului, scor 60 - 70.

În ultimul sfert medieşenii au încercat din răsputeri să reducă din diferenţă însă acest lucru a fost zadarnic până spre finalul ultimului minut de joc. Pe final, medieşenii simţeau că pot întoarce rezultatul, însă au reuşit doar să se apropie la patru puncte, pierzând şi al doilea meci din semifinale.

Ploieştiul acumulează astfel a doua victorie, din două posibile şi deja se gândeşte la finala mare.

Greşelile de arbitraj i-au supărat pe suporterii medieşeni şi pe jucători, dar considerăm că nu este oportun să vorbim despre acest lucru aici.

Remarcaţii acestui meci au fost Cătălin Burlacu şi Tica, de partea Ploieştiului cu câte 25, respectiv 19 puncte, iar de partea cealaltă Ivan Ivanovic şi Craig Moore au adăugat câte 23, respectiv 18 puncte.

Gazul nu va renunţa la lupta pentru prinderea finalei mari şi este posibil ca în următorul meci de la Brazi să facă o altă figură, pentru că nu degeaba, este ocupanta locului 1 în campionat la sfârşitul sezonului regulat.

1 comentariu la aceasta stire:
  • doru :

    Titlu gresit
    Asesoft e campioana!!! De ce nu spuneti asa???

    cu 13 ani în urmă (30.04.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!