Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Sala Sporturilor unde îsi desfăsoară meciurile de pe teren propriu formația Politehnica Iasi este singura din țară care nu dispune de parchet ca si suprafață de joc. Conform Anexei 3 a Regulamentului General de Organizare al Competițiilor de Baschet 2017/2018, ce face referire la condițiile minimale ale sălilor pentru baschet la nivel de seniori si senioare, sălile polivalente trebuie să dispună de suprafețe de joc de tipul parchet lemn.
Cu toate acestea, managerul Gabriel Toma a declarat pentru ziarulevenimentul.ro că formația sa a primit o derogare din partea Federației Române de Baschet, iar Politehnica poate susține meciurile pe suprafața de tip cauciuc existentă în momentul de față până pe 31 decembrie 2017. Este a doua derogare pe care Iasi-ul o primeste în ultimele două sezoane. Aceeasi derogare a fost acordată echipei de baschet feminin care evolua în LNBF, însă a încheiat sezonul tot pe cauciuc.
„Avem derogare până pe 31 decembrie din partea conducerii FR Baschet să jucăm meciurile de pe teren propriu în Sala Polivalentă pe suprafaţa de joc existentă. Ne dorim însă ca montarea parchetului să fie finalizată mult mai devreme” - declară Gabriel Toma pentru sursa mai sus amintită.
Primii care nu au fost de acord să susțină meciul programat în Sala Sporturilor Iasi pe cauciuc au fost cei de la BC Timba Timisoara.
”Nu știm când vom disputa meciul, cei de la Iași au spus că ne vor anunța miercuri. Ei au o sală fără parchet, iar noi nu suntem de acord să jucăm pe tartan. Regulamentul Ligii Naționale de Baschet masculin e clar, trebuie să ai parchet. Doar dacă cer o derogare foarte specială”, a declarat managerul echipei, Aurelian Novac, pentru tmsport.ro
Nici pe 14 octombrie iubitorii de baschet din Iasi nu îsi pot vedea favoriții la treabă, deoarece în Sala Sporturilor este programat un târg de comerț. Astfel meciul cu Phoenix Galati se va disputa în Sala Dunărea din Galați. Oficialii ieseni susțin că vor profita de această perioadă pentru a monta parchetul în sală peste suprafața de cauciuc. Astfel primul meci pe parchet din istoria Sălii Polivalente va putea fi cel din 28 octombrie cu Steaua CSM Bucuresti.
În altă ordine de idei, pentru a respecta regulamentele FRB gruparea din Copou la cooptat în staff-ul tehnic pe Costel Pintilie, antrenorul formației de juniori de la CSS Unirea Iasi, care alături de Hristovski va avea rolul de antrenor secund.
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
11 comentarii la aceasta stire:
Rusine
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Rusine frb pt ca lasa ca acesti incompetenti sa conduca un club din baschetul romanesc. Cum sa permiti in sec 21 sa se joace pe cauciuc in prima liga a unui campionat national? Si apoi ne miram de ce pierdem in europa si suntem vazuti cum suntem...halal
bine ca
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)nu joaca pe nisip sau rumegush...eu nu mi-as lasa jucatorii sa joace pe cauciuc, sa risc accidentari. daca s-ar coaliza restul echipelor si n-ar face deplasarea la Iasi, poate ar gandi si ei o solutie mai optima....
Din cate citesc e si a doua...derogare. Au mai avut una si anul trecut.
Mentalitatea la nivel de federeatie este probabil ceva de genul: oricum avem un campionat sarac cu putine echipe, sa-i mai scoatem si pe cei care totusi incearca? Mentalitate gresita zic eu. Decat sa ai echipe ca Iasiul care nu are suprafata de joc conform regulamentului sau ca Dinamo care desconsidera competitia prin alinierea unui lot foarte slab, care va manca batai de la toate celelalte echipe, mai bine mergi cu 8 echipe bune si la revedere.
da
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Si eu sunt de acord- mai bine 8 echipe dar bune, oricum e o prostie ca in Top 6 ii aglomereaza cu 2 meciuri pe saptamana cand puteam sa avem meciuri lejere si linistite in care orice rezultat era posibil. N-am inteles de ce orase ca Timisoara, Galati, Mures etc se incapataneaza echipe in toate sporturile si masculin si feminin iar performanta e zero. Mai bine ai o singura echipa si buna. Dar na, toti vor o bugata din banii de la stat, nu?
.
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Cine, cum si dupa ce criterii alege ce echipa sa pastreze? Foarte bine ca sunt multe echipe masculin/feminin la mai milte discipline. Nu putem sa lichidam X discipline sportive. Problema este ca multi asteapta bani de la bugetul de stat.
...
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Cat despre FRB, avem o noua masura a profesionalismului. Mai mult, se stia de ceva timp de problema cu suprafata de joc. Din cate am vazut, cei de la Aurel Vlaicu abia asteapta sa promoveze. Ar fi trebuit sa le impuna ca dupa ce au promovat, in termen de doua luni, de exemplu, sa isi rezolve problema sau sa nu le acorde licenta.
Sunteti pe drumul cel
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)...rau! @Tzontzolino, ma uimesti cat de comunist poti fi. Cineva de la partid sa decida
- ce echipa are sau nu, voie la banii publici?
- care anume activitati sa sustina mediul privat?
Oare de ce sunt atatea teatre in Bucuresti? E "saracie" si-n bresla asta. Mergem inainte (oare?) doar cu Teatrul National. Actori cu vocatie care muncesc pe nimic, isi iubesc publicul, vor trebui sa faca altceva, pt ca se dilueaza calitatea, iar partidul ii va redistribui.
@Oreo, se poate ca managerii despre care vorbesti sa aiba multe bube, dar nu cred ca e vina lor ca in Iasi e inca tartan in loc de parchet in principala lor sala de sport.
E pierzatoare calea asta spre eficienta prin eliminare.
Din 16, au ramas 12. Acum vreti voi 8 puternice. Cum? Ce sa zic, banii de la Baia Mare, Medias, Constanta, Tg Jiu,etc, se vor regasi la celelalte echipe....tot partidul lui Tzontzolino face asta💪
Si uite asa yupi in cativa ani vom avea direct semifinale cu un meci pe luna ...cica pt. a fi echilibrat.
E frumos asa, sa stai sub plapumioara si sa spui cat de prosti sunt aia de'ngheata de frig.
Si binenteles ca plapumioara nu e al lui. Pt.ca daca ar fi facuta de el nu ar comenta,....chiar ar imparti-o cu cineva. El doar e dintr-o zodie cu un sponsor f.bun, si ii da mana sa zica "voi muriti", pt ca nu-i asa,....partidu.
mda
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Da, suna a comunism cum de altfel comunismul a avut si partile bune si anume performanta. Sunt adeptul specialistului in detrimentul lu'ala: bun la toate. Sunt adeptul Pitesti campioni la baschet, traditie in fotbal. Nu tenis de masa, nu polo. Oradea are baschet si polo. Cluj baschet si fotbal...si tot asa. De ce sa ai 10 sectii anonime cand poti sa fi recunoscut pentru ceva anume. Eu vreau CALITATE nu CANTITATEA pe care tu o visezi de dragul de a cheltui banii publici si ai sponsorilor. Pentru ce vrei tu exista liga 1, candva era si liga 2-a si tot asa.
@Markus
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)Criterii de performanta /popularitate. De ce eu ca primarie/sponsor sa iti dau bani daca esti pe ultimul loc si ai 20 de spectatori cand altii sunt sus si au sala plina.
@tzontzolino
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)M-ai pierdut de la propozitia care continea cuvintele: comunism si performanta...
pai
cu 7 ani în urmă (06.10.2017)pai cand am fost noi campioni? nu pe vremea comunismului cand sportivii buni jucau in tara? Normal ca totul e politic si maine ti se poate inchide robinetul. Unde traiti, ati uitat?
...
cu 7 ani în urmă (06.10.2017) RaspundeCând se fac săli și stadioane în orașele liderilor politici, e normal ca alte orașe să nu dețină infrastructura sportivă necesară disputării unor jocuri sportive în cele mai bune condiții, resursele bugetare sunt mici! Ce ar trebui să se întâmple la Iași? Să se tragă oblonu? Bunăoară, la Alexandria s-a construit/reabilitat o sală polivalentă(în proporție mare necesară, exista baschet și handbal la un nivel acceptabil) pentru că Dragnea... E în plan un stadion inutil! La Turnu Măgurele așișderea, va juca pe el o echipă de la țară, Saelele, finanțată obscur de feciorul mustaciosului. La Tg. Jiu(Ponta) sunt, pe ultima suta de metri, în construcție sala și stadion, echipele pentru care s-au făcut fiind pe buza prăpastiei. La Cluj, în vremea guvernului Boc, s-a făcut un stadion care este administrat de o societate ce a dat faliment. La Craiova, pentru că Mulguța, stadionul a fost făcut cu atâta simț de răspundere și chiverniseală încât a ieșit strâmb. Mai sunt destule exemple. S-a legat cineva de ușa palatului Victoria ca să tragă un semnal de alarmă că ar fi necesar să se distribuie uniform banii pentru infrastructura sportivă? N-am văzut nici măcar o petiție online! Interesant ar fi de văzut de ce sala din Iași are suprafață de cauciuc, ce geniu a făcut proiectul de modernizare, sunt sigur că atunci când a fost construită a avut podea din lemn, ce parandărăt sau preț de achiziție a fost la montarea acelei suprafețe!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!