Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Popescu și Jovanovic impresionanți împotriva Asesoftului

Adrian Micinic

Adrian Micinic
31.03.2012

Bogdan Popescu și Zlatko Jovanovic au purtat pe BC Timișoara spre victorie pentru a 2-a oară în actuala ediție de campionat împotriva Ploieștiului. Leii din Banat au câștigat confruntarea cu fosta campioană, scor 99-92, în derby-ul finalului sezonului regulat al Diviziei A la baschet masculin.

Extrema de forță a grupării de pe Bega l-a dominat fizic, tactic și statistic pe Cătălin Burlacu respectiv pe oricare dintre adversarii trimiși să se apere la Bogdan Popescu. El a bifat 35 minute de joc, perioadă în care a avut 9/14 la aruncările de două puncte, 2/4 la cele din spatele semicercului, respectiv 3/4 la linia de pedeapsă pentru un total de 27 puncte. El a adăugat 7 recuperări, o pasă decisivă și a pierdut posesia mingii de trei ori pentru un coeficient de 25 la eficiență.

Fundașul ex-iugoslav al formației învingătoare, câștigător al concursului de aruncări de trei puncte de la All Star Game, a avut o nouă seară magnifică la aruncări. Zlatko Jovanovic a petrecut 37 minute pe parchet și a totalizat 2/4 la aruncările de două puncte, 6/12 la trei puncte și 5/5 la linia de pedeapsă pentru 27 de puncte. El a distribuit 3 pase decisive, a adăugat 2 recuperări și 2 intercepții, pierzând posesia mingii de două ori pentru 24 la eficiență.

De notat că adversarii pe post ai celor doi nu s-au remarcat în asemenea manieră. Burlacu a avut 7 puncte și 3 la eficiență în 23 minute de joc fiind și descalificat. Aceeași soartă a avut-o și Andrei Căpușan, care a strâns 12 puncte și 7 recuperări. În schimb, Rade Dzambic, titularizat la Asesoft chiar în cala în care a cunoscut cei mai buni ani de carieră în Divizia A, a avut 4 puncte și 4 pase decisive pentru 6 la eficiență în 13 minute, în vreme ce Aleksandar Vlahovic a reușit 2 puncte și 11 pase decisive pentru 8 la eficiență în 27 minute de joc.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!