Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Popescu vs Burlacu. Duelul românilor în derby-ul de la sfârșitul sezonului regulat

Adrian Micinic

Adrian Micinic
31.03.2012

Bogdan Popescu primește vizita lui Cătălin Burlacu într-un meci deosebit de atractiv prin prisma valorii individuale a celor doi baschetbaliști. Aceasta propulsează cele două echipe de care aparțin, BC Timișoara și CSU Ploiești, în postura de echipe valoroase și cu prima șansă în majoritatea meciurilor pe care aceste formații le dispută în Divizia A. Este o confruntare între doi dintre cei mai buni jucători români aflați în activitate și totodată în formă sportivă de excepție la ora actuală.

Câte echipe dispun de jucători români consacrați, atât de valoroși și care vin după un sezon atât de bun precum cei doi?

În condițiile în care regulamentul în vigoare pe sezonul competițional 2011/12 obligă toate echipele la păstrarea pe parchet a cel puțin unui jucător autohton pe toată durata desfășurării unui meci, devine limpede că o prim divizionară are șanse reale de a câștiga dacă dispune în permanență de cinci jucători valoroși și care se poate baza pe cvintetul din teren în ambele faze și în orice moment ori situație pe care un joc o poate rezerva.

Popescu și Burlacu sunt doi dintre puținii jucători români pe care un antrenor se poate baza indiferent despre ce ar fi vorba. Valoarea individuală nu poate fi luată în discuție, devotamentul și nivelul de angajament cu atât mai puțin. Din punct de vedere tactic ambii sunt extrem de importanți. Fiecare poate juca mai multe poziții, are capacitatea de a juca relația unu la unu împotriva oricui și de a se apăra om la om în relație directă cu cei mai periculoși adversari pe posturile 4 și 5.

În plus, sunt jucători de echipă care ajută și pot avea încredere că vor primi același nivel de intensitate și ajutor atunci când ei se află în dificultate. Pentru că au demonstrat, atât în acest sezon cât și în precedentele, de ce sunt în stare și fiind jucători cu o mentalitate sănătoasă vor fi mereu respectați și apreciați de către colegi, antrenori sau adversari.

Bogdan Popescu are o caracteristică inconfundabilă în jocul său. Iubește angajamentul fizic și contactul cu adversarul. Este o sursă de alimentare pentru el, iar energia debordează din acest jucător. Cu cât meciul prezintă o miză mai importantă și adversarul este mai valoros, nivelul de implicare și devotament crește în jocul bucureșteanului. Înalt de 1.98 metri el evoluează cu precădere pe poziția 4, de unde poate fi cel mai productiv, dar prin dispunerea tactică extrem de solidă a Timișoarei, Bogdan are multe situații în care preia atribuțiile pivotului dar poate să schimbe și cu Dominique Archie pentru poziția 3. Este foarte precis și incredibil de eficient în spațiun de trei secunde. Rămâne de văzut dacă starea sa fizică actuală este potrivită în condițiile în care în ultima perioadă s-a înregistrat o scădere în nivelul de angajament fizic.

Cătălin Burlacu este poate cel mai complet jucător din toată Divizia A. Indiferent că vorbim despre un baschetbalist român sau străin. Joacă excelent în spatele semicercului pe faza ofensivă. Execută pick-and-pop așa cum este scris în cărțile de baschet, are un fizic de excepție și pe care îl poate folosi în spațiul de trei secunde. Are pătrundere cum jucătorii cu viteză mai bună și mai scunzi nu au, iar din punct de vedere tactic este înzestrat. El are posibilitatea de a coordona acțiunile ofensive ale Ploieștiului fie că mingea se află la el sau la un coleg de echipă. Poate juca 5, dar cel mai productiv este când joacă pe poziția care-l face atât de bun. Se apără extrem de agresiv, un stil care poate fi foarte periculos. Totuși, Cătlin pare să-și fi perfecționat acest joc, unul de multe ori la limita regulamentului.

Din punct de vedere defensiv amândoi sunt direct implicați. Ei nu fac rabat de la efort și nu se menajează pentru a fi proaspeți atunci când mingea se află în posesia echipei lor. Este o caracteristică importantă a jocului celor doi și care îi confirmă și chiar recomandă în postura de lideri ai echipelor pe care le reprezintă.

Burlacu pare avantajat de talie și devine un jucător mai bun decât omologul său la intercepție și la capac. Popescu compensează printr-un plasament foarte bun în spațiul de trei secunde și prin blocajul defensiv. De asemenea, arsenalul ofensiv al jucătorului echipei din Ploiești este mai bogat decât cel al lui Popescu. Burlacu dispune de o aruncare de trei puncte pe care extrema de forță a Timișoarei nu o deține. De asemenea, Cătălin este un jucător pe care echipa sa poate să-și bazeze faza de construcție în anumite moment. Popescu contribuie prin plasament și fizic, nu are decizii atât de multe și de bune precum omologul său în situațiile în care mingea se află în posesia sa pe siuație de creație. În schimb, jucătorul Leilor din Banat forțează forte multe acțiuni în spațiul de trei secunde și se simte excelent în combinațiile în doi, fiind pus în valoare foarte bine de către conducătorul său de joc.

În afara angajamentului fizic, al seriozității și încrâncenării cu care joacă meci de meci, Popescu și Burlacu au o altă caracteristică comună. Una care îi face antipatizați în sălile din România. Ambii trăiesc pe momentele de maximă tensiune și de atmosferă potrivnică. Prin modul în care se ambiționează și înțeleg să provoace atitudinea ostilă ei devin ținta principală a fluierăturilor și huiduielilor tribunelor în meciurile din deplasare. Trebuie înțeles că "diavolul" nu este atât de rău. Ambii folosesc atmosfera ostilă ca o sursă de motivare și ambiționare. Pe de altă parte, prin psihicul la fel de puternic precum fizicul și jocul etalat, Popescu și Burlacu eliberează din presiunea ce poate apăsa pe colegii de echipă, care nu-și permit astfel de izbucniri. Este un aspect ce merită urmărit în jocul pe care cei doi jucători îl etalează. De cele mai multe ori amândoi revin în joc și se alimentează cu energie din atitudinea ostilă, chiar agresivă a publicului advers.

Din punct de vedere statistic Bogdan are 17.4 la eficiență, cu 17.0 puncte, 6.2 recuperări, 1.1 pase decisive și 1.0 intercepții cu 2.2 posesii pierdute în 30.1 minute pe meci, în 26 de prezențe. În schimb, Cătălin are 18.7 la eficiență. cu 15.9 puncte, 7.2 recuperări, 2.7 pase decisive, 1.4 intercepții, 0.7 capace și 2.4 posesii pierdute în 30.1 minute în cele 24 meciuri jucate.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!