Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Predrag Badnjarevic NU mai este antrenorul lui BC Timişoara!

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
29.11.2012

Badnjarevic a jucat două finale cu Timişoara, ambele pierdute

Conform site-ului oficial al clubului, BC Timișoara a anunțat că a ajuns la un acord cu Predrag Badnjarevic cu privire la rezilierea contractului. Mandatul tehnicianului care l-a descoperit pe Predrag Stojakovic a demarat la startul sezonului competițional 2011/12 și se încheie cu înfrângerea suferită la Kormend, în etapa a 4-a din grupele primei faze EuroChallenge, pe 27 noiembrie.

Am căzut de acord cu domnul Badnjarevic să întrerupem colaborarea. Nu este momentul cel mai fericit pentru o schimbare, dar sperăm să facă bine echipei. Îi mulţumesc pentru toate realizările sale sub culorile clubului nostru, a spus Leontin Demaio, preşedintele BC Timişoara.

Srdjan Jovanovic, secundul lui Badnjarevic din primăvara anului 2012 la Timișoara, va pregăti echipa bănățeană în confruntarea de la Craiova, ce va avea loc de Ziua Națională a României. De asemenea, se precizează că noul antrenor va fi numit cât de curând.

Așadar, Badnjarevic este al doilea antrenor care se desparte de echipa cu care a început sezonul 2012/13 în Liga Națională.

foto: Sebastian Tătaru

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Quetz :

    Proasta decizie
    Renunta la un antrenor valoros si din pacate dupa ce declaratii face domnul Leo probabil ca Timisoara va cunoaste un declin. Pacat!

    cu 11 ani în urmă (29.11.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe AP :

    Revine Dragan?
    Sa nu uitam ca Dragan Petricevic si-a dat demisia saptamana trecuta, desi a declarat ca pleaca in alta tara.
    Ramane de vazut, eu inclin sa cred ca se va semnacu Petricevic peste o saptamana sau 2, timp in care comunicatul oficial va fii ca toti ceilalti antrenori contactati au refuzat sau se afla sub contract.

    cu 11 ani în urmă (29.11.2012) Raspunde
  • lucian :

    Pacat
    Cum sa il dai afara la mijlocul turului? Nu ai realizat ca e un antrenor slab decat dupa 1 an jumate? Domnul De Maio e expert in baschet de aceeasi perioada de timp si se comporta exact ca alti "specialisti" din sportul romanesc (gen Becali)!

    cu 11 ani în urmă (29.11.2012) Raspunde
  • dana_qwert :

    decizie foarte proasta
    Sunt de parere ca se renunta la un antrenor bun care a facut multe pentru echipa asta si a adus-o anul trecut pe locul 2 jucand si 2 finale.
    In primul rand nu cred ca a fost cea mai inspirata decizie de a renunta la el tocmai in mijlocul turului. Domnul De Maio cred ca a exagerat de aceasta data si nu inteleg de ce acum a facut acest lucru, adica doar acum a fost nemultumit? Ciudata decizie oricum, si nici nu inteleg ce vroia cu aceasta decizie ca doar in mijlocul turului era clar ca nu va gasi pe nimeni sa-l inlocuiasca pe Badnjarevic, iar acum singura solutie venita a fost sa ramana antrenorul secund (care e lipsit de experienta) ca antrenor principal. Adica sa-l citez putin pe Domnul De Maio care spune ca "Timisoara e un club cu pretentii si aspiratii" aici vreau sa subliniez faptul ca acest lucru nu cred ca se va obtine cu venirea antrenorului secund ca fiind cel principal. Daca vrea ca aceasta echipa sa castige ceva, cred ca ar trebui intai sa se gandeasca la acest lucru.
    In al doilea rand nu stiu de ce se tot insista cu Petricevic, care a declarat in nenumarate randuri ca el nu mai are nici o legatura cu echipa BC Timisoara si ca baschetul din Romania ii provoaca stres, asa ca, consider ca ar trebui sa-l lasam sa antreneze acolo unde a semnat acum 1 saptamana contractul.

    cu 11 ani în urmă (29.11.2012) Raspunde
  • SCM Timișoara sorin :

    la Timisoara nu spunem niciodata adio...
    La Timisoara nu spunem niciodata adio... Am asteptat atata timp sa vedem performante pe bani incat acum nu vorbim de Dragan,de ultrasi sau de nepriceperea unora in a gestiona situatii delicate.Predrag Badnjarevic a insemnat mai mult decat un prilej de a petrece o zi minunata din weekend intr-o sala cu 2000 de oameni a caror inima bate la fel sau un prilej de a admira datorita lui,un jucator precum Dominique Archie.Va ramane in inima noastra.A preluat o echipa noua si a incercat sa o faca admirata si cunoscuta in tara si in Europa.Poate nu a reusit intotdeuna,dar in inimile noastre a sadit multe sperante si poate intr-o zi rodul lor se va vedea si datorita lui.Hvala Mister Badnjarevic.

    cu 11 ani în urmă (30.11.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!