Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Presezon 2012 - CSM Oradea învinge pe U Mobitelco Cluj-Napoca la Memorialul Antonio Alexe

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.09.2012

CSM Oradea a depășit pe U Mobitelco Cluj-Napoca, scor 80-72, în prima zi a Memorialului Antonio Alexe de la Oradea. Confruntarea a avut loc în cursul serii de vineri (07.09).

Partida a avut două jumătăți diametral opuse, lucru explicabil prin faptul că U Mobitelco Cluj-Napoca a dispus de o rotație extrem de scurtă. Absența celor șase oameni de bază ai trupei lui Niksa Bavcevic nu s-a resimțit pe parcursul primei reprize, una în cadrul căreia oaspeții au controlat situația pe tabela de marcaj și au intrat în avantaj la vestiare. Scorul după 20 minute era de 31-28 în favoarea lui U Mobitelco.

În partea a doua lucrurile s-au schimbat. Oradea a început sfertul 3 cu un parțial de 10-0 care a adus formația gazdă în avantaj definitiv. Bihorenii au marcat 31 de puncte în sfertul 3 și au totalizat 52 puncte în ultimele 20 minute.

Milos Pesic a avut 20 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Nemanja Maric a adăugat 15 puncte și Sasha Topcov a terminat cu 15 pentru învingători. Daniel Dillon a debutat pentru CSM Oradea cu 11 puncte și 5 pase decisive lăsând o foarte bună prima impresie.

În replică, Clujul a jucat cu cei cinci titulari peste 30 de minute fiecare. Sean Barnette a avut 24 puncte și 5 recuperări, Milos Petkovic a adăugat 14 puncte și 8 recuperări, iar John Ofoegbu a terminat cu 14 puncte și 14 recuperări. Derek Wright și Vedran Nakic au avut câte 10 puncte pentru U Mobitelco.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!