Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Primele declarații ale lui Titus Nicoară și Dragoș Andrei de la sosirea la CSM Mediaș

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
18.09.2018

CSM Mediaș și-a anunțat lotul de jucători pentru sezonul 2018/2019. Din echipa de pe Târnava Mare fac parte și doi foști internaționali români, Titus Nicoară și Dragoș. Cei doi au fost prezenți la conferința de presă în cadrul căreia au fost oficializate primele informații despre lotul de jucători.

Titus Nicoară a venit la CSM Mediaș de la BCM U Pitești și are un contract deschis. El a vorbit despre motivele pentru care a ales să revină la Mediaș, unde a mai jucat la Gaz Metan:

„Mi s-a părut că timpul a trecut foarte repede. Despre propunere am vorbit cu domnul președinte și cu Miță, pe care-l cunosc de foarte mult timp, iar cât voi fi aici voi da 100% să ajut echipa și să obținem rezultate cât mai bune. Nu știu cât va fi această perioadă, poate va fi o lună, poate va fi un an, vom vedea. Mă simt foarte bine la Mediaș. Practic am început cariera aici. Am avut rezultate foarte bune și am zis că aici este locul unde vreau să vin să joc. Sincer am ales Mediașul pentru că acomodarea este foarte ușoară. Din prima zi m-am simțit foarte bine.”

Extrema de forță a vorbit și despre noua echipă:

„Încă ne cunoaștem. Astăzi (18.09) vom avea primul meci amical și ne vom putea da seama exact unde stăm pentru că la antrenamente este altceva. Mi se pare o echipă interesantă și cu potențial. Acum au venit și doi jucători americani, nu știu cine va rămîne dar cred că vom fi din ce în ce mai buni până la urmă”

Dragoș Andrei a vorbit la rândul său despre motivele care l-au adus Mediaș:

„Venirea mea a fost detereminată în mare parte de Miță. Îl știu pe Miță de când eram copil. Am vorbit cu el, mi-a prezentat proiectul, mi se pare un proiect interesant. Sunt și aproape de casă ce-i drept și a contat și acest lucru foarte mult. Despre echipă, la fel cum a zis și Titi, suntem o echipă tânără, excluzându-ne pe noi, o mulțime de localnici tineri și până și străinii sunt tineri. Avem potențial iar la modul cum arătăm acum eu zic că avem o șansă importantă. Suntem doar patru echipe în Grupa B și vom încerca să ajungem cât mai sus.”

Fundașul a vorbit și despre obiectivele pe care echipa trebuie să și le traseze în sezonul 2018/2019:

„Grupa valorică A e mult prea departe încă. Primul obiectiv este să ne calificăm în Grupa Roșie și apoi să vedem dacă putem forța playoff-ul și accederea în Grupa A. O să fie pentru că sincer să fiu nici nu știu ce concurență avem. Va trebui să jucăm niște meciuri, să vedem unde ne este nivelul și să îmbunătățim de la meci la meci jocul nostru.”

1 comentariu la aceasta stire:
  • SCM Timișoara sorin :

    plus
    Doi jucatori valorosi care aduc un plus de determinare si valoare oricarei echipe la care joaca.

    cu 1 an în urmă (18.09.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!