Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Programul și televizările meciurilor restante în perioada 15-16 martie

Programul și televizările meciurilor restante în perioada 15-16 martie

Trei partide restante se joacă în prima parte a acestei săptămâni în Liga Națională de Baschet Masculin, două făcând parte din etapa a 19-a și una din runda cu numărul 21. Întâlnirile de la Cluj-Napoca și Sibiu o să fie televizate.

Iată programul pentru zilele de marți (15.03) și miercuri (16.03) în Liga Națională:

Marți, 15 martie

CSM 2007 Focșani - SCM OHMA Timișoara - ora 17.00, FRB TV

Meciurile în minus ale timișorenilor fac să fie vecine în clasament aceste combatante, recordul mai bun fiind de partea „Leilor din Banat”, care au până în prezent 11 victorii și 8 eșecuri, iar CSM Focșani stă cu 8-14.

Timișoara are patru meciuri câștigate la rând, ultima oară având nevoie de prelungiri la Constanța, unde s-a impus cu 71 la 65. CSM Focșani a suferit patru eșecuri în ultimele cinci runde, singura victorie fiind tot cu Athletic Constanța, în urmă cu două săptămâni, 79-67.

Darrion Strong și Onno Steger vin după prestații individuale foarte bune în etapa a 23-a, ambii înscriind peste 20 de puncte în meciurile pe care formațiile lor le-au jucat la Constanța, respectiv pe teren propriu cu SCM U Craiova. Steger a reușit chiar un season-high de când e la Focșani, cu cele 26 de puncte împotriva oltenilor.

Bănățenii sunt în avantaj la majoritatea datelor statistice, diferențele cele mai mari fiind la media de puncta (79.5-70.6), la eficiență (90.7-73.6) și la recuperări defensive (27.1-23.1).

U-BT Cluj-Napoca - CSO Voluntari - ora 19.00, Digisport 3, LookSport, FRB TV

Formațiile cu cele mai puține eșecuri în campionat se întâlnesc în BTarena, miza jocului fiind acum mai mare după ce U-BT a pierdut la Sibiu în etapa a 23-a. CSO Voluntari poate depăși campioana României în clasament în cazul unei victorii, bilanțul urmând să fie asemănător dacă ilfovenii se impun.

Ultima întâlnire directă dintre cele două a fost în urmă cu o lună, în semifinalele Cupei României, unde alb-albaștrii au câștigat cu 81-80 și au produs, la acea vreme, prima înfrângere a Clujului pe plan intern. În acest sezon este 1-1 în meciurile directe, U-BT câștigând în fața Voluntariului în SuperCupă.

Ardelenii sunt neînvinși pe plan intern în fața propriilor suporteri, însă la ultimul meci în BTarena au cedat cu Unicaja Malaga în BCL, acel rezultat reprezentând primul pas greșit în Europa după o serie de șase victorii. CSO Voluntari a pierdut până acum doar în deplasare, la Sibiu și pe terenul Stelei, în ambele cazuri la o diferență de o singură posesie.

Miercuri, 16 martie

BC CSU Sibiu - CS Dinamo București - ora 17.00, Digisport 4, LookSport, FRB TV

Ambele grupări au victorii până acum în luna martie, galben-albaștrii venind chiar după câștigarea Derby-ului Ardealului cu U-BT Cluj. Duelul cu Dinamo ar fi trebuit să se joace inițial pe 2 martie, dar în lotul sibienilor au apărut câteva probleme medicale și s-a decis amânarea partidei.

Bucureștenii au început să marcheze constant minim 75 de puncte în ultimele trei partide, în derby-urile cu Steaua și Rapid având chiar 88 de puncte la final. Toate aceste meciuri au fost câștigate la cel puțin +10 diferență.

Sibiul a revenit în martie după o lună de pauză în campionat, având peste 30 de recuperări în meciurile cu CSM Târgu Jiu și U-BT Cluj. Formația antrenată de Miguel Angel Hoyo are ocazia să treacă în premieră în acest sezon la un bilanț cu număr egal de victorii-înfrângeri, după ce startul sezonului a fost unul ratat și început cu 1-7.

Trupa de pe Cibin are unul dintre cei mai buni marcatori din campionat, pe Justas Tamulis (17.8 puncte), iar la Dinamo se regăsește Keith Clanton, cu o medie de 9.3 recuperări, al patrulea în LNBM la acest capitol.

*foto: Iulian Dobre, Facebook Leii din Banat - SCM OHMA Timișoara, BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!