| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

Primul meci pe teren propriu pentru Radenko Pilcevic în echipamentul alb-violet nu a fost de bun augur pentru BC Timișoara, gruparea de pe Bega pierzând confruntarea cu CSU Asesoft Ploiești. În lipsa lui Zlatko Jovanovic, accidentat, Pilcevic a fost utilizat aproape 33 de minute, timp în care a reușit 12 puncte, 8 pase decisive, 2 intercepții și tot atâtea recuperări.
În ciuda prestației destul de bune, Pilcevic nu a putut fi deloc mulțumit la sfârșitul partidei, dat fiind rezultatul care indică o superioritate clară a echipei ploieștene:
“Ne-am așteptat la un meci foarte greu, dar și să luptăm mai bine decât am reușit. Cu siguranță nu ne-am așteptat la un astfel de rezultat. Au marcat aproape 100 de puncte pe terenul nostru, e inacceptabil.
Noi am jucat cât am putut de bine, însă le-am dat destule ocazii de a înscrie coșuri simple, iar atunci e mai ușor să marchezi și din aruncări mai grele. În ceea ce mă privește, nu am cum să fiu mulțumit de prestația mea, având în vedere că am pierdut la 19 puncte diferență.”
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
Programul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Mas...
A venit rândul lui John Jenkins să o părăsească pe CS Vâlcea
Victorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
Steaua București a învins-o pentru a doua oară în actuala stagiune pe Coron...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!