Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Radovan Markovic: „Nu putem să subestimăm pe nimeni”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
28.11.2014

CSM-U Oradea și Gaz Metan Mediaș se vor duela sâmbătă, 29 noiembrie, începând cu ora 19:00 în Arena „Antonio Alexe”, într-un meci care contează pentru etapa a 9-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Radovan Markovic, unul dintre oamenii de bază ai echipei bihorene a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre acest duel cu medieșenii. 

„Ca toate echipele din acest campionat, nu putem să subestimăm pe nimeni. Dacă facem această greșeală înseamnă că avem șanse mari să pierdem. Am pierdut deja câteva meciuri pe care nu ar fi trebuit să le pierdem, astfel încât consider că avem mare nevoie de victorii. Nu ne putem permite luxul de a pierde, așa că trebuie să tratăm meciurile următoare cu seriozitate și să ne concentrăm pe următorul meci, chiar dacă nu avem suficient timp ca să-l pregătim cum se cuvine. Ne simțim mai bine, avem mai multă încredere în noi înșine și vom încerca să câștigăm cât mai multe meciuri. Abordăm meciurile pas cu pas. Primul este Mediaș și mă aștept să fim la capacitate ridicată pentru a câștiga meciul”, a dezvăluit sportivul.

Printre altele, Rade a vorbit și despre cei trei jucători ex-iugoslavi de la Gaz Metan Mediaș, Marko Djurkovic, Niksa Nikolic și Nikola Siladji.

„Îi cunosc pe toți cei trei jucători sârbi din lotul adversarului. Mai mult, am jucat împotriva fiecăruia dintre ei. Caracteristica lor principală constă în faptul că au o educație baschetbalistică ridicată. Provin dintr-un sistem care și-a dovedit eficiența și Niksa Nikolic și Nikola Siladji sunt tineri și talentați, care au cunoștințe solide despre jocul de baschet. Consider că, similar celorlalte echipe din campionat, toți jucătorii străini sunt buni și periculoși, dar în același timp consider că noi suntem echipa mai bună. Sper că vom demonstra acest lucru pe teren”, a mai spus componentul celor de la Oradea.

În ultimul meci disputat, roș-albaștri au dispus de puternica formație CS Energia Târgu Jiu, joc restant din cadrul etapei a 7-a. Bihorenii s-au impus cu 95-88, iar Markovic și-a spus părerea despre acest meci.

„Am întâlnit o echipă bună. Energia dispune de jucători foarte buni. E adevărat că i-a lipsit foarte mult Louis Darby, dar lotul este foarte competitiv și rezultatele spun multe despre nivelul la care joacă această echipă. Sunt bine antrenați și au încredere în propriile abilități. Toate aceste lucruri au reprezentat obstacole importante și greu de trecut pentru noi în meciul de miercuri. Noi am jucat foarte bine și cred că a fost o mostră în ceea ce privește potențialul echipei noastre. Am controlat mare parte din meci și cred că am meritat victoria. Ofensiv am executat foarte bine și chiar dacă apărarea nu a strălucit cred că a fost bine. Câțiva dintre jucătorii noștri au avut o seară productivă la finalizare. Cred că a fost un meci atractiv pentru fani atât prin prisma echilibrului, cât și a faptului că am câștigat”, a subliniat sârbul de 34 de ani, conform csmoradea.ro. 
Echipa pregătită de Cristian Achim pornește în duelul cu Gaz Metan cu un moral foarte bun, având în vedere faptul că aceștia au obținut trei victorii consecutive în LNBM, din care două împotriva unor adversari puternici, BC Mureș și Energia. 

„Cred că cel mai important lucru este că am început să câștigăm. Este îmbucurător că am legat victoriile, iar asta s-a realizat în condițiile în care am avut echipa completă. Având lotul întreg nivelul de la antrenament a crescut semnificativ. Eu cred că pentru o echipă cum suntem noi antrenamentul este determinant. Dacă suntem pregătiți și antrenați, putem să câștigăm meciuri. Sunt fericit că avem trei victorii consecutive în campionat și îmi doresc foarte mult să continuăm în această notă”, a concluzionat Radovan Markovic. 

Extrema orădenilor a bifat în stagiunea competițională curentă 12 prezențe în echipamentul roș-albastru, având următoarele medii: 

LNBM (8 meciuri) - 25:45 minute, 10.8 puncte, 2.9 recuperări, 2.8 pase decisive, 0.6 intercepții, 2.5 posesii pierdute și 9.8 la eficiență

Cupa României (2 meciuri) - 34:46 minute, 16.5 puncte, 3.0 recuperări, 3.0 pase decisive, 0.5 intercepții, 3.5 posesii pierdute și 12.5 la eficiență

FIBA EuroChallenge (2 meciuri) - 27:50 minute, 11.5 puncte, 2.0 recuperări, 1.5 pase decisive, 3.0 posesii pierdute și 3.5 la eficiență.  

*Foto: Răzvan Păsărică (Fotoreporter TotalBaschet)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!