Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Rapid București a terminat pe primul loc în grupa A din Cupa României

Rapid București a terminat pe primul loc în grupa A din Cupa României

Rapid București s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la turneul final al Cupei României, după ce giuleștenii au câștigat și al doilea meci din Pitești Arena. Sâmbătă, 16 septembrie, formația din Capitală a trecut cu 74-70 de CSM Târgu Jiu, după ce a trăit periculos ultimele minute și a obținut biletele pentru Final 8.

CSM Târgu Jiu: Octavian Popa Calotă, Dimitrius Underwood, Camil Berculescu, Jason Hubbard, Arsenije Vuckovic

Rapid: Sayeed Pridgett, Josip Bilinovac, Tudor Gîrbea, Paulius Petrilevicius, Ben Altit

Meciul a debutat cu 2-6 în favoarea Rapidului și Underwood a fost trimis la linia de fault pentru a reduce handicapul la o singură posesie, după care Gîrbea a ajutat formația bucureșteană să pună noi puncte pe tabelă. Scorul a devenit 3-10 la jumătatea sfertului inaugural după o serie de ratări în ambele tabere, Hubbard fiind cel care a oprit perioada de inactivitate ofensivă pentru gorjeni, iar Petrilevicius a răspuns cu o reușită din căciulă. Rapid s-a apropiat de formarea unui avantaj de 10 puncte, lucru pe care echipa lui Tudor Costescu nu l-a reușit în acest parțial, iar scorul a fost 12-19.

Hubbard a continuat începutul eficient de meci și apoi Șomăcescu a răspuns cu un and-one la 15-22, de unde Rapid a ajuns la +10 în urma triplei lui Bilinovac. Altit a marcat din spatele arcului de cerc, după care a ratat două aruncări libere (18-30), pentru ca diferența de pe tabelă să crească în continuare ulterior. Giuleștenii au ajuns la +15 cu cinci minute înaintea pauzei, apoi s-a trecut cel mult la +20 în prima repriză (21-41) și tabela a indicat 26-41 după două sferturi.

Peste două minute au trecut din repriza secundă până să se marcheze din nou, CSM Târgu Jiu fiind capabilă să reducă în continuare din deficit cu liberele lui Hubbard la 30-41 și imediat după acel moment au urmat coșuri consecutive din partea Rapidului. Pridgett a dus formația alb-vișinie la +17, diferență care s-a refăcut prin coșurile lui Gîrbea și Fitzpatrick (35-52), iar Hubbard a fost trimis la linia liberelor după ce s-a văzut faultat pe o încercare de dunk în tranziție. Rapidiștii au încheiat acest parțial cu 43-56, fiind în controlul jocului.

Sfertul patru a pornit cu cinci puncte la rând pentru Rapid și un time-out pentru CSM Târgu Jiu la 43-61, iar Underwood a răspuns cu o reușită din acțiune. Prigdett a refăcut ecartul de 20 de puncte, după care gorjenii au înscris la 50-65 și s-au apropiat la o singură posesie cu 27 de secunde rămase până la final, 70-73. În cele din urmă, Rapid București și-a trecut în cont a doua victorie în sezonul 2023/2024, scorul de 70-74 fiind stabilit de către Pridgett, rezultat care trimite formația alb-vișinie la Final 8-ul Cupei României.

Sayeed Pridgett a terminat cu 19 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, iar Ben Altit l-a urmat cu 12 puncte și 2 recuperări. Liderul gorjenilor a fost Jason Hubbard cu cele 26 de puncte și 8 recuperări, în timp ce Ethan Wright a adăugat 17 puncte.

Ultimul joc din grupa A va avea loc duminică, 17 septembrie, între FC Argeș și CSM Târgu Jiu. Meciul va începe la ora 19.00 și va putea fi urmărit în direct pe FRB TV.

*foto: Facebook Baschet Rapid

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM Focșani Lex 8 :

    Ce echipament
    Urat are Rapidul

    cu 7 luni în urmă (17.09.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!