Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Rareș Uță, prezent în Sala Transilvania, la meciul Sibiu – Craiova

Rareș Uță, prezent în Sala Transilvania, la meciul Sibiu – Craiova

Au rămas mai puțin de patru etape până la terminarea primei faze a Ligii Naționale de Baschet Masculin, ediția 2022-2023, și mai multe formații luptă pentru ultimele locuri care le asigură prezența în Top 10.

Una dintre aceste grupări este BC CSU Sibiu, care, după succesul de aseară cu SCM U Craiova (95-73), a ajuns la un bilanț de 7-7 și continuă să spere la terminarea pe una din primele cinci poziții ale conferinței A.

Trupa galben-albastră a efectuat mai multe schimbări de-a lungul sezonului, atât la nivelul băncii tehnice, cât și la nivelul lotului și încă nu s-a oprit. Rareș Uță, baschetbalist care a evoluat și în stagiunea 2021-2022 pentru CSU Sibiu, s-ar putea întoarce să joace pentru gruparea din orașul de pe malul Cibinului.

În această vară, pivotul român a decis să o părăsească pe formația antrenată de Miguel Angel Hoyo și să semneze cu CS Dinamo București. În Capitală, lucrurile n-au mers conform planului pentru Uță, iar acesta a primit mai puține minute, astfel că cifrele sale au suferit o scădere serioasă.

De exemplu, dacă în ediția 2021-2022 Uță aduna 12.5 puncte și 6.2 recuperări, în actuala stagiune acesta are 7.1 puncte și 4.1 recuperări. În plus, Dinamo are parte de un sezon complicat, cu multe schimbări, iar pe poziția de pivot se mai află încă doi jucători: Jakub Wojciechowski și Jeremiah Tilmon.

Prin urmare, conform informațiilor noastre, Rareș Uță a plecat de la Dinamo București și în ultima perioadă a fost în căutare de o nouă echipă. Cu toate că a existat interes din partea mai multor formații, se pare că principalele opțiuni pentru jucătorul în vârstă de 25 de ani au fost CSU Sibiu și CSM Constanța.

United Hoops a anunțat joi, 12 ianuarie, transferul lui Uță la CSU Sibiu însă, conform surselor noastre, baschetbalistul de 2,12 metri nu a semnat încă pentru galben-albaștri. Cu toate acestea, Uță a fost prezent la Sibiu la confruntarea din Sala Transilvania cu SCM U Craiova așa că semnele arată înspre un transfer la trupa antrenată de Tomas Rinkevicius.

Rămâne de văzut dacă aceasta se va concretiza. Deocamdată, singurul lucru cert e că Rareș Uță nu mai face parte din lotul lui Dinamo București.

*foto: Răzvan Spechea/BC CSU Sibiu, captură foto - Prima Sport (YouTube)

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu undercat _ :

    recycled soup
    La momentul despartirii de Uta am fost destul de critic, pen'ca alaturi de Tohatan, retentia lui ar fi fost una din cele mai destepte mutari ce puteau fi facute, dar nu le-am facut.
    Pe langa mutarea in sine, in cazul in care se adevereste, care o percep cu ochi buni, vad si o meteahna, de a ne readuce fosti jucatori, (Gavriloaia, Dragoste, Pratt, acum Uta) care ma duce cu gandul la ciorbe reincalzite si nu-mi lasa un gust prea placut. Sa fie oare doar bugetul de bai sau lipsa de imaginate si scoutingul deficitar ? Pericolul e ca suntem previzibili si ni se pot aplica retete de joc confirmate.
    In alta cheie, poate e un semn bun noul sponsor si sunt sigur ca unele parti din tribune, odata cu banii si rezultatele isi vor indulci si scandarile din meniu.
    Una peste alta, o veste buna, mai ales daca se intinde contractul si pe sezonul urmator.

    cu 1 an în urmă (14.01.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Păi
      E foarte simplă explicația. Noi nu putem transfera decât jucători cu cartea verde în România, așa că trebuie sa iei ce ciorbă găsești în frigiderul ăsta... Altfel, dacă Uță nu e semnat și pentru sezonul viitor e mai mult decât degeaba.

      cu 1 an în urmă (14.01.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Uțâ
    Cum sâ i meargâ "lucrurile comform planului"dacâ sa dus unde a primit cel mai mulți bani nu minute?!trebuie sâ scrieti minutele şi procentajele de la ambele echipe şi atunci vedem clar situația lui, eu cred câ mergea bine la Dinamo unde nu avea acelaşi rol şi minute ca la Sibiu. "Pe poziția de pivot se mai aflâ incâ 2 jucâtori laDinamo ", la Sibiu nu?cred câ Uțâ asteaptâ o echipâ care se calificâ ın turul urmator, ar fi pâcat sâ joace ptr retrogradare.

    cu 1 an în urmă (14.01.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!