Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Roger Grimau: „Nu a fost cel mai fericit start pentru mine alături de Dinamo, dar asta nu mă sperie”

Roger Grimau: „Nu a fost cel mai fericit start pentru mine alături de Dinamo, dar asta nu mă sperie”

Dinamo București a suferit un nou eșec clar în LNBM, la primul meci sub conducerea lui Roger Grimau. Câinii au fost învinși cu 86-57, iar astfel au ajuns la un bilanț de 3 victorii și 5 înfrângeri în această stagiune.

La finalul partidei, Roger Grimau a oferit primele sale declarații în calitate de antrenor al echipei Dinamo , subliniind faptul că mai are nevoie de timp pentru a-și implementa stilul de joc.

„A fost un meci foarte dificil pentru noi. Știam că jucăm pe terenul echipei de pe primul loc, formație ce nu a pierdut în acest sezon competițional. Așadar, în orice condiții ar fi fost o misiune dificilă pentru echipa noastră. În ceea ce ne privește, am avut puțin timp la dispoziție să ne cunoaștem. Doar trei zile de antrenamente împreună, deloc suficient pentru a-mi pune în bună practică ideile. Nu am nimic de reproșat jucătorilor mei. Și-au dat silința, dar în aceste condiții nu putea să fie ușor pentru noi. Nu a fost cel mai fericit start pentru mine alături de Dinamo, dar asta nu mă sperie. Sunt aspecte de ajustat și va trebui să continuăm ceea ce am început deja la antrenament.”

Noul antrenor al alb-roșiilor, a vorbit și despre procesul de adaptare la noua sa echipă.

„Nu am venit aici pentru un meci sau o săptămână. Este nevoie de multă muncă. Antrenamentele sunt foarte importante, iar acolo putem să implementăm anumite lucruri pe care doresc să le văd în jocul echipei mele. Vom avea timp la dispoziție ca să ne cunoaștem mai bine și să îmbunătățim jocul echipei. Așa cum eu trebuie să-i cunosc pe jucători, la fel de bine și ei trebuie să mă cunoască pe mine. Este un proces care nu poate fi desăvârșit în trei zile, dar sunt încrezător.”

Nu în ultimul rând, Grimau a menționat că are încă multe de învățat despre baschetul din România și despre competiție.

„Va trebui să mă familiarizez cu tot ce se întâmplă la Dinamo și în baschetul românesc. Cu campionatul, cu adversarii, cu echipele, cu caracteristice și dinamica, cu absolut tot ce se întâmplă în fenomenul baschetbalistic de aici. Sunt convins că trebuie să mă adaptez la ce este în liga din România. Știu că avem un program dificil în ceea ce urmează, dar pe mine în acest moment mă preocupă partea noastră de muncă. Asta se face numai la antrenament, așa că vor fi multe ore petrecute în sală în viitorul apropiat. În acest moment aștept de la jucători dedicare totală, dorință de muncă și efort pe parchet.”

Pentru Dinamo București urmează o nouă partidă în ENBL, împortiva lui Fyllingen, programată, marți, 12 noiembrie, de la ora 18:00.

*foto: Facebook/CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!