Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

România a încheiat pe 4 în grupa de la FIBA 3x3 World Cup

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.06.2018

Naționala masculină de 3x3 a României și-a încheiat participarea la FIBA World Cup după meciurile din faza grupelor. Bilanțul tricolorilor a fost o victorie și 3 înfrângeri, cu care s-au clasat pe locul patru în grupa A.

România a participat pentru a 5-a oară în competiția mondială masculină. La fel ca la precedentele două ediții, tricolorii au încheiat cu o victorie în patru partide și au încheiat pe locul 4 în grupă. Tot pe patru în grupă au fost și în 2012, dar cu 3 victorii din 5 meciuri, când au avansat în optimi. În 2014 România a ajuns până în sferturi, unde a pierdut la un punct în fața Serbiei.

România a fost reprezentată la turneul din acest an de Marius Ciotlăuș, Anton Diaconescu, Vlad Dumitrescu și Alin Andrieș. Tricolorii au început cu o victorie sâmbătă dimineață, 16-12 cu Noua Zeelandă. A urmat o înfrângere cu Kyrgystan, 18-20. Luni România a jucat ultimele două partide din grupă, de această dată cu formații mai bine cotate. 11-21 a fost scorul în fața Olandei și 12-21 cu principala favorită, Serbia, campioana en-titre.

Principalii favoriți au încheiat grupa pe prima poziție cu 4 victorii din 4. Olanda a obținut al doilea bilet pentru sferturi, cu 3 victorii și o înfrângere. Următoarele trei echipe au fost la egalitate, cu o victorie și 3 înfrângeri. Noua Zeelandă a încheiat grupa pe 3, România pe 4 și Kyrgystan pe 5.

Faza eliminatorie se dispută marți. Tabloul sferturilor de finală:

Serbia – Mongolia

Letonia – Polonia

Slovenia – Ucraina

Canada – Olanda

Marți se dispută și faza eliminatorie din competiția fetelor. În sferturi se întâlnesc:

Cehia – Rusia

Spania – Franța

China – Ungaria

Statele Unite – Italia

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    " Felicitari "
    Baieti, stiati unde e Kyrkystan pe harta ? Poate suporterii Romaniei nu stiu ca ne-a batut un tip de 34 ani si 1,70 care a marcat vreo 6 puncte consecutive pe final, fara ca ai nostri sa-l poata opri. Cred ca o echipa cu Popescu, Santana, Vacarescu si Vlaicu obtinea cel putin locul 3 in grupa si facea meciuri echilibrate cu favoritii.
    Cred ca d-nul Vacarescu, responsabil in FRB cu baschetul 3X3 trebuie sa-si dea demisia..
    Ce cautau Dumitrescu si Andries in aceasta echipa ? Au fost in excursie ?Nu ma leg de Diaconescu care are ceva experienta in acest sport dar care este lent si rudimentar.RUSINE !!!!!!

    cu 1 an în urmă (12.06.2018) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Rapid
    Pun pariu ca echipa Rapid cu Vlaicu, Bogdan Sandu, Bordei si Spahiu bate 21- max12, actuala echipa nationala. Si mai cred ca si US of Moldova cu Vlad si Codrin Cobzaru, Tudor Garbea si Razvan Calinescu ii bat.
    Poate ca la viitoarele turnee de 3X3 , echipa Romaniei, format Vacarescu, va avea curajul sa se inscrie si sa joace. NU PRINDE SEMIFINALELE !!!!! Si fara sarbi, doar cu echipe romanesti.

    cu 1 an în urmă (12.06.2018) Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!