Federația Română de Baschet anunță faptul că ultima partidă pe care naționala de seniori România o va susține în actuala fază preliminară, împotriva Belarusului, va avea loc miercuri, 24 august, la Cluj-Napoca. Partida se va disputa la Sala Sporturilor "Horia Demian" și va începe la orele 17:30 va fi transmisă în direct de către postul TVR2.
Va fi al doilea meci din actuala campanie pe care tricolorii îl vor susține la Cluj-Napoca, precedentul fiind disputat anul trecut împotriva Suediei, atunci când naționala antrenată de americanul Carl John Neumann a ieșit învingătoare.
Într-o declaraţie acordată site-ului u-mobitelco.ro, Mircea Cristescu afirmă că biletele se vor pune în vânzare marţi şi miercuri, acestea costând 5 respectiv 10 lei.
A fost o binemeritată vacanţă din punct de vedere baschetbalistic şi înainte de începerea sezonului avem şansa de a avea în oraşul nostru un meci din cadrul preliminariilor campionatului european, Eurobasket 2013, România - Belarus. Cred că toţi suporterii noştri şi iubitorii de baschet se vor bucura să asiste la acest meci. Bilete se vor pune în vânzare marţi de la ora 10:00 până la ora 18:00 cât şi miercuri, în ziua jocului, de la ora 10:00. Pretul biletelor este de 5 si 10 lei."
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
FC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
CS Vâlcea 1924 cedează pe final în fața lui Borac Cacak
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!