Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Asociaţia Student Sport România, în parteneriat cu Federaţia Română de Baschet, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, au lansat în 24 octombrie, în premieră pentru România, Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3x3, masculin şi feminin, intitulat sugestiv „Student Cup 2012”.
La conferinţa de presă au fost prezenţi:
Carmen Tocală – preşedinte al Federaţiei Române de Baschet,
Claudia Georgescu – secretar general al Federaţiei Române a Sportului Şcolar şi Universitar (FSŞU),
Adrian Socaciu şi Călin Ile – fondatori Student Sport România,
Ana Maria Cuatu – extremă CSM Sportul Studenţesc Bucureşti,
Claudiu Fometescu – coordonator de joc CSM Bucureşti.
„Student Cup 2012” este un proiect care se adresează tuturor studenţilor din România şi care va reuni la start 9.000 de tineri din peste 80 de universităţi din întreaga ţară. Desfăşurată sub deviza „Dacă e marţi, e baschet”, competiţia îşi propune să devină un punct de referinţă al mişcării sportive universitare, stabilind o tradiţie în rândul instituţiilor de învăţământ superior din România. De asemenea, oferă o alternativă de petrecere a timpului liber într-un climat de competiţie. Participanţii vor forma echipe de câte patru jucători (trei pe teren şi o rezervă) şi vor evolua respectând regulamentul FIBA de baschet 3X3.
Proiectul se va derula în perioada 24 noiembrie 2011 – 17 mai 2012 şi va avea trei faze: locală (în 23 de centre universitare), zonală (Bacău, Braşov, Oradea, Bucureşti) şi Turneul Final (mai 2012, Bucureşti). Pe întreaga perioadă a desfaşurării Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3x3 absenţele studenţilor înscrişi în competiţie vor fi motivate. Arbitrajul se va realiza cu brigăzi compuse din trei oficiali (unul în teren şi doi la masă). De-a lungul întrecerilor, organizatorii vor oferi diplome, medalii şi, evident, premii substanţiale în valoare de 65.000 RON, iar învingătorii se vor bucura de un stagiu de pregătire în Europa sau SUA.
În faţa mass-media, Carmen Tocală a subliniat: „În România, educaţia prin sport trebuie să devină un factor important. De mai mulţi ani ne-am propus ca sportul să fie o alternativă la tentaţiile societăţii. De ce baschet 3x3? Din 2010, FIBA a demarat o competiţie mondială de baschet 3x3, iar pe de altă parte, pentru studenţi, baschet 3X3 înseamnă libertate de exprimare, creativitate şi inventivitate pe terenul de joc. Iniţiativa Student Sport este lăudabilă ţinând cont de faptul că în România ultimilor ani nu a existat o competiţie dedicată exclusiv studenţilor.” La rândul său, Claudia Georgescu a menţionat: „Prima acţiune importantă a FSŞU în acest an a fost Universiada de la Shenzhen, unde am avut o reprezentare foarte bună. A fost cea mai bună ediţie. Acest aspect ne-a dat speranţe că se poate... Prin iniţiativa Student Sport ne-am dat seama că putem dezvolta sportul universitar în plan naţional, organizând după mulţi ani o competiţie care se adresează exclusiv acestui segment.”
Iniţiatorii „Student Cup 2012” şi-au exprimat satisfacţia că, în premieră pentru România, FSŞU, FRB şi organizaţiile studenţeşti şi-au dat mâna în acest proiect, demarând o competiţie naţională care va aduna 9000 de studenţi din peste 80 de universităţi. „Avem obiective valoroase, iar unul dintre ele este ca la JO 2020 să avem în echipa naţională un student care provine din acest proiect. Pe de altă parte, în afara premiilor în valoare de 15.000 de euro, vom acorda şi un premiu fair-play care va purta numele regretatului baschetbalist american Chauncey Hardy”, a punctat Adrian Socaciu. Considerat „naşul” proiectului „Student Cup”, Călin Ile a ţinut să declare: „M-am implicat cu toată deschiderea în acest proiect. Sunt pasionat de sport şi doresc ca pe viitor competiţia universitară să fie o poartă deschisă studenţilor pentru sport, mişcare... În prezent, la întrunirile studenţeşti, se vorbeşte despre afaceri, politică, distracţie. Am observat că lipseşte sportul din limbajul studenţesc. De aceea ne propunem ca prin acest proiect sportul să reintre în atenţia studenţilor.”
În final cei doi jucători invitaţi au apreciat faptul că baschetul 3X3 „asigură o liberatate pe teren”. Fostul internaţional, Claudiu Fometescu, de două ori campion universitar cu ANEFS a concluzionat: „La o astfel de competiţie apare şi spiritul studenţesc, mândria de a reprezenta o facultate. Să nu uităm şi că socializarea şi educaţia sunt segmente complementare sportului, fiind prezente în viaţa studenţească.”
Printre primii susţinători ai proiectului „Student Cup” se numără ; Virgil Stănescu – pivot BC Mures, Târgu Mureş, fost căpitan al naţionalei României; Vlad Moldoveanu – căpitanul Naţionalei Universitare a României, extremă la Benetton Treviso - Italia; Gabriela Mărginean – extremă, Arras Pays D'artois Basket – Franţa; Claudiu Fometescu – conducător de joc CSM Bucureşti, fost internaţional român şi câştigător al Campionatului Universitar; Ana Maria Cuatu – extremă CSM Sportul Studenţesc Bucureşti; Cristina Bigică – extremă Marquette Golden Eagles - NCAA, SUA; Bogdan Popescu – extremă BC Timişoara, fost căpitan al naţionalei României; Mike Jones – extremă CSU Ploieşti; Kyndall Dykes – extremă U-Mobitelco BT Cluj-Napoca. Proiectului baschetbalistic i s-au alăturat Adrian Bărar – component al trupei Cargo, precum şi celebrii Gabriela Szabo şi Andrei Pavel.
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
2 comentarii la aceasta stire:
Hahaha:))
cu 13 ani în urmă (25.10.2011) RaspundeCe cauta cuatu aia acolo???e prietena cu baschetbalistii?
lol
cu 13 ani în urmă (25.10.2011) Raspundefaza zonala care nu se desfasoara in principalele centre universitare din provincie adica cluj, iasi si timisoara ? cred ca glumiti nu ? asta e chiar bataie de joc !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!