Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sala din Timişoara nu e pusă la punct. BCT riscă amenzi!

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
05.11.2012

BCT nu are sală de conferinţe de presă, iar marcajul de handbal trebuie acoperit

BC Timişoara va debuta mâine în FIBA EuroChallenge, competiţie în care rigorile organizatorice sunt la un nivel ridicat. Bănăţenii au aflat încă din vară ce îmbunătăţiri trebuie să aducă sălii Constantin Jude pentru a primi dreptul de a evolua acasă în această competiţie. Deşi au trecut mai bine de 4 luni de atunci, sala nu este pusă la punct pentru jocul de marţi seara!

Bănăţenii au achiziţionat o a doua tabelă de marcaj, cerinţă obligatorie

Preşedintele grupării de pe Bega a explicat, conform druckeria.ro, într-o conferinţă de presă în ce stadiu se află lucrările cu aproape 24 de ore înainte de startul meciului. 

Nu am îndeplinit 100% ceea ce ni s-a cerut, dar am avut o discuție cu supervizorii jocului de mâine și i-am asigurat că vom face tot posibilul să ne punem la punct până la ora meciului. Se lucrează chiar și acum la sală, la acea cabină de comentator, ce se va afla deasupra mesei oficiale. Din păcate, în incinta sălii Olimpia nu se poate amenaja o sală de conferințe de presă, dar vom improviza un astfel de spațiu chiar pe parchet. Sunt probleme și cu marcajul de la handbal, deoarece FIBA nu ne dă voie să avem niciun fel de linii în afara celor destinate baschetului. Le vom acoperi cu un material special, însă diferența față de restul parchetului va fi totuși vizibilă.

Panoul albastru marchează locul unde ar trebui să fie cabina de comentariu

Leontin de Maio a precizat şi ce se poate întâmpla în cazul în care FIBA decide sancţiuni.

Amenzile se vor reține din acea garanție de 20.000 de euro, pe care fiecare club a fost obligat să o depună la înscriere. Tot de aici se vor trage și alte plăți, cum ar fi eventualele faulturi tehnice.

BC Timişoara va întâlni marţi seara, de la ora 20:00 pe Kormend din Ungaria. Jocul va fi transmis de TVR 2 şi TVR Timişoara.

foto 1: oradetimis.ro

foto 2: BC Timişoara (Facebook)

foto 3: BC Timba (Facebook)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!