Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sarunas Vasiliauskas și-a anunțat oficial retragerea din activitate

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
25.07.2023

Sarunas Vasiliauskas și-a anunțat oficial retragerea din activitate

Sarunas Vasiliauskas, unul dintre baschetbaliștii importanți pentru scurta istorie a lui CSO Voluntari, și-a anunțat în mod oficial retragerea printr-o postare pe contul său de Instagram. Lituanianul a jucat ultimele sale meciuri în Canadian Elite Basketball League, alături de Scarborough Shooting Stars.

În vârstă de 34 de ani, Sharas a sosit în România înaintea sezonului 2021/22, după o aventură în Turcia, la Aliaga Petkim Spor. În stagiunea respectivă, el și-a trecut în cont o Cupă a României și o medalie de argint în LNBM, alături de CSO Voluntari.

Vasiliauskas a încheiat primul său an la Voluntari cu medii de 13.7 puncte, 2.2 recuperări și 5.3 pase decisive în 39 de meciuri de Liga Națională. Prin performanțele obținute alături de echipă, el a ajuns să joace în preliminariile BCL alături de ilfoveni. De asemenea, el a apucat să joace și în două meciuri de Europe Cup alături de Troublemakers, înainte de a fi înlocuit de Maurice Watson.

Voluntari s-a despărțit de conducătorul de joc lituanian la finalul lunii octombrie a anului trecut. În debutul celui de-al doilea său sezon la vicecampioana de la vremea respectivă, el a jucat în trei partide de campionat, în care a avut în medie 9.3 puncte și 3 pase decisive.

Budivelnyk l-a semnat pe Vasiliauskas la scurt timp după ce acesta a părăsit-o pe CSO Voluntari, dar fundașul de 34 de ani a jucat în total în doar 10 meciuri pentru ucraineeni, în Liga Balcanică, FIBA Europe Cup și North European Basketball League.

CV-ul lui Sharas este unul extrem de bogat. El a fost crescut de Zalgiris Kaunas, alături de care a și jucat în Euroligă. Au urmat mai multe împrumuturi în țara natală, înaintea transferului definitiv la Pieno Zvaigzdes. Prima experiență în afara Lituaniei a venit în Polonia, la Trefl Sopot, după care au urmat sezoane în care  a îmbrăcat tricoul unor echipe precum Joventut Badalona, Usak Sportif, Trabzonspor, Gaziantep sau Petkim Spor.

De asemenea, Sarunas are și o prezență alături de naționala Lituaniei la o Cupă Mondială, în 2014, când în opt meciuri în care a evoluat a avut medii de 2.3 puncte și 1.3 pase decisive.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!