| Minute | 37:54 |
| Puncte | 26 |
| Pase decisive | 9 |
| Recuperari | 3 |
| Eficienta | 38 |
Saša Obradović, antrenorul Stelei Roșii Belgrad, a lăudat formația clujeană și a declarat că nu a fost deloc o confruntare ușoară. Crvena zvezda a disputat meciul împotriva lui U-BT, după ce în urmă cu două zile suferise înfrângerea din EuroLigă contra Bayern München (80 – 85). În EuroLigă, Steaua Roșie se află pe locul șapte, sub linia de play-off, iar în ABA League, ocupă locul al treilea, în urma victoriei contra formației clujene.
Obradović s-a pronunțat atât cu privire la starea mentală a jucătorilor săi, în urma înfrângerii primite de la Bayern München cât și cu privire la formația clujeană, a cărei plan de joc a pus probleme timp de două sferturi sârbilor și a intrat la vestiare cu un avantaj de cinci puncte:
„Nu a fost ușor pentru noi să revenim și să găsim starea potrivită după înfrângerea suferită în EuroLeague de la Bayern. Până la urmă, am reușit; ne-am îmbunătățit defensiva în a doua jumătate a meciului și din această cauză am câștigat meciul.”
Întrebat dacă a fost surprins de intensitatea apărării clujene, acesta a fost răspunsul antrenorului:
„Bineînțeles că nu, știam că se vor pregăti pentru această partidă și știam că va fi un meci dificil, mai ales că nu am avut mult timp să ne pregătim. Am avut nevoie de timp pentru a ne adapta pe parcursul partidei la atacul lor și am reușit să câștigăm în a doua jumătate.”
De asemenea, Obradović a avut cuvinte de laudă cu privire la întreaga imagine a clubului, de la aspectele organizatorice până la atmosfera creată de suporteri:
„Am auzit o mulțime de lucruri grozave. Totul a fost uimitor. Acomodarea a fost rapidă; facilitățile pe care le-am avut la dispoziție au fost la un nivel înalt. Fanii au creat o atmosferă grozavă. Sala este minunată. Am auzit că au planuri și mai mari. Este mereu bine să ai o echipă de genul acesta în EuroLeague sau EuroCup.”
*Foto: bebasket.fr
Rapid București câștigă bătălia cu FC Argeș și ajunge la șapte victorii con...
Luptă încinsă pentru playoff în LNBM: cine e deja calificat și cine trage p...
CSM Târgu Mureș a făcut spectacol în victoria la scor cu CS Vâlcea
CSM Târgu Mureș a făcut spectacol în victoria la scor cu CS Vâlcea
Luptă încinsă pentru playoff în LNBM: cine e deja calificat și cine trage p...
SCM Timișoara i-a administrat lui CSO Voluntari cel mai dur eșec din actual...
11 comentarii la aceasta stire:
Planuri
cu 3 săptămâni în urmă (09.03.2026)Sunt curios ce a vrut să spună Obradovic cu,citez:"am auzit că au planuri și mai mari"
-
Benjamin:
-
Delekon:
-
Benjamin:
-
b4:
-
alupigus:
-
Barnette:
-
nas22atani:
-
Tenor94:
-
alupigus:
-
alupigus:
Raspunde...
cu 3 săptămâni în urmă (09.03.2026)Ma gandesc ca a mai batut si Cuic pe la portile Euroligii pentru wildcard, dar ma-ndoiesc ca avem vreo sansa. In ultima vreme se vorbeste de Paok ca vrea sa obtina un wildcard pentru sezonul urmator, dar e clar ca au sanse mai mari: buget de cel putin 2-3 ori mai mare ca si al nostru + istorie.
Castigam ABA
cu 3 săptămâni în urmă (09.03.2026)Si intram in euroliga.
...
cu 3 săptămâni în urmă (09.03.2026)Chiar daca cele 3 echipe de top au incepand cu sezonul asta licenta de euroleague si cumva au locul asigurat pentru 3/5 ani, ma-ndoiesc ca avem vreo sansa sa-i batem. Pe langa cele 3 mai sus Cedevita si Buducnost care au echipe mai bune (si buget, evident) decat noi. Sa intram in euroleague prin castigarea aba mi se pare enorm de greu, similar cu Eurocup.
Bugete
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)Buducnost are buget mai mare ca BT Cluj? Cred că e greșită informația.
Bugetele celor două echipe sunt comparabile.
B4
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)Da, sunt comparabile, acceasi diferenta ca intre U si oradea raiffaisen.
Euroleague
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)Chiar daca pare fantezist, vad posibila o asemenea situatie; ma gandesc ca daca proiectul NBA Europe prinde contur, posibil unele echipe ce sunt acum in Euroleague sa migreze, lasand locuri libere. Dar in acel caz, posibil sa nu mai conteze la fel de mult aceasta Euroliga.
Una peste alta, drumul clujenilor e clar cel bun.
NBA Europe
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)Poate nu o să fie chiar așa. Prin alegerea noului CEO care a lucrat pentru NBA EMEA cred că dau un semnal de apropiere de NBA. Și-au permis să le de-a cu flit celor de la NBA cât timp nu aveau concurență. Acum când proiectul pare din ce în ce mă real, nu își mai permit să fie lăsați pe dinafară, știu că au de pierdut.
@b4
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)Am cunoștințe la Podgorica care sunt apropiate clubului (lucrează pentru club). Buducnost anul acesta are cel mai mare buget din istorie. Aproape 7 milioane de euro. Nu cred ca bugetele sunt comparabile și da, cred ca ei au buget mai mare ca al nostru chiar dacă nu știu exact bugetul nistru
@tenor
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)5 milioane, din care 500k au plecat catre aba league
Corectare
cu 3 săptămâni în urmă (10.03.2026)aproxiamtiv 5.5 milioane,mai exact 28 milioane de lei din care 2.75 milioane de lei au venit de la primarie.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!