Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara a semnat doi baschetbaliști străini

SCM Timișoara a semnat doi baschetbaliști străini

În cursul zilei de joi, 16 iulie, SCM Timișoara a anunțat primul transfer al acestei veri. Bănățenii au reușit să-l repatrieze pe Alexandru Olah, baschetbalist ce a jucat în ultimul deceniu, cu o singură excepție, doar în străinătate.

Astăzi, 17 iulie, SCM Timișoara a mai anunțat trei jucători: Cristian Mocrițchi, Lewis Dolphin Stallworth IV și Nikola Gajic.

 

Doi dintr-o lovitură! Lewis Dolphin Stallworth IV şi Nikola Gajic sunt "lei" cu acte-n regulă SCM Timişoara a ajuns la...

Posted by Baschet SCM Timişoara - pagina oficială on Friday, July 17, 2020

Stallworth a evoluat în sezonul 2019-2020 pentru Zaporizhye, în prima ligă din Ucraina, adunând medii de 14.7 puncte, 4.3 pase decisive și 3.3 recuperări. De-a lungul carierei sale, conducătorul de joc a mai trecut pe la UTEP Miners, Citadel Bulldogs și Texas-RGV Vaqueros.

„Sunt încântat să evoluez pentru SCM Timişoara în cel de-al doilea meu sezon la nivel profesionist. România este o ţară frumoasă, un loc grozav în care să locuieşti, iar campionatul de aici are echipe care joacă împotriva unor formaţii de top din Europa. Antrenorul Dragan Petricevic şi ceilalţi componenţi ai staff-ului mi-au oferit şansa de a semna cu Timişoara şi de a pune umărul la îndeplinirea obiectivelor acestei echipe. Am speranţa că ne vom ridica la cel mai înalt nivel. Antrenorul şi-a exprimat încrederea în mine ca jucător şi mi-a prezentat o oportunitate de a face un pas mare în carieră după sezonul petrecut în Ucraina. Abia aştept să vin în România şi să încep munca, să ajut la obţinerea unor performanţe importante. Ne vedem în curând!", a declarat Lewis Dolphin Stallworth IV.

În schimb, Gajic are o experiență mult mai mare în Europa, jucând pentru următoarele formații: OKK Spars Sarajevo, Primorska, BC Igokea, Helios Domzale, KK Bratunac și BCM U FC Argeș Pitești. În stagiunea trecută, bosniacul a evoluat în trei meciuri pentru argeșeni și a avut următoarele cifre: 11.7 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

„Sunt foarte bucuros că voi evolua la SCM Timişoara. Toată lumea vorbeşte despre frumuseţea acestui oraş şi despre faptul că are suporteri grozavi care iubesc baschetul. Vom lupta cu toate puterile, vom da totul pentru a obţine rezultate pozitive", a spus Nikola Gajic.

În urma acestei mutări, lotul lui Dragan Petricevic arată în felul următor: Alexandru Olah, Mirel Dragoste Cristian Mocrițchi, Lewis Dolphin Stallworth IV și Nikola Gajic.

*foto: Baschet SCM Timișoara - Facebook

3 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești S. C. :

    Gajic
    Mi s a părut un om de echipa, bun defensiv si cu arme pe faza ofensivă. A jucat decat 3 meciuri la Pitești, sunt curios cum va arăta la Timișoara. Ma bucur ca a rămas în campionatul României. In ultimii ani Timișoara deși cu un buget mediu a reușit să alcătuiască un lot competitiv, asa se pare ca va fi si anul acesta.

    cu 3 ani în urmă (18.07.2020) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    @david
    Pe Mirel unde l-ai uitat?... sau ești gelos pe pe 6 pack-ul lui... 😂😂😂

    cu 3 ani în urmă (18.07.2020)
    • Istrate David:

      Feedback
      „Altă întrebare” :))) am modificat. Mulțumesc frumos!

      cu 3 ani în urmă (18.07.2020)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!