Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara începe cu victorie seria din play-out cu CSM Petrolul Ploiești

SCM Timișoara începe cu victorie seria din play-out cu CSM Petrolul Ploiești

SCM Timișoara a reușit să debuteze cu victorie în play-out-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin. Nevoiți să joace la Arad, elevii lui Dragan Petricevic au trecut de CSM Petrolul Ploiești cu scorul de 72-65, în primul  meci seriei.

Primul sfert a fost unul în care cele două echipe și-au luat pulsul, chiar dacă Timișoara s-a desprins la șase lungimi la jumătatea actului inaugural. Oaspeții prin Funderburk au reușit să revină și să câștige la două puncte primul sfert, 21-19. Echilibrul s-a păstrat și în sfertul secund al meciului. S-a marcat destul de puțin, dar Timișoara reușea să preia conducerea la intrarea la cabine, 36-34.

Repriza secundă a pus pe tapet același joc sub spectrul echilibrului. De remarcat însă, în primele 30 de minute, pentru CSM Ploiești, din punct de vedere statistic au contat doar trei jucători, Funderburk cu 22 de puncte, Johnson cu 18 și Brkic cu 9 puncte, plus 13 recuperări. Chiar și în aceste condiții, SCM Timișoara nu a reușit să pună o distanță importantă pe tabelă, scorul fiind de 55-51 înaintea actului decisiv. Ultimul sfert a început cu două vizite ale lui Grayson-Scott la linia de fault, care a transformat toate cele patru libere.Johnson a replicat pentru oaspeți, după mai bine de două minute trecute din sfert. Angelian fructifica un contraatac, iar Dragan Petricevic simțea nevoia să oprească jocul. Gazdele au răspuns bine și au marcat, după care scorul a rămas blocat la 61-55. Timișoara a reușit să rămână la adăpostul celor două posesii avans, iar Edward Petrescu închidea practic meciul la intrarea în ultimul minut de joc. Trmiși constant la linia de fault, bănățenii au avut suficient sânge rece pentru nu a avea mari emoții. S-a terminat 72-65.

Igor Kesar a fost cel mai bun timișoarean cu 12 puncte și 9 recuperări. Rayshawn Simmons, cel care s-a și accidentat, a terminat cu 11 puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări. Luka Mitrovic și Edward Petrescu au contribuit cu câte 10 puncte fiecare.

Reginald Johnson a fost cel mai bun marcator ploieștean cu 26 de puncte, urmat de Funderburk l-a secondat cu 22 de puncte. Veljko Brkic a terminat cu 11 puncte și 22 de recuperări. CSM Petrolul Ploiești a mai avut doar doi marcatori, Angelian cu 4 puncte și Dinu cu 2.

SCM U Craiova vs Laguna București 88-76

Laguna a dat o replică mult mai bună decât se putea oricine. „Rechinii” i-au ținut în șah pe olteni pentru 30 de minute de joc. Craiova a început în forță actul decisiv, cu un run de 11-0, prin care și-a pus victoria la adăpost.

Cei mai buni marcatori din fiecare tabără au avut câte 18 puncte marcate, Nik Dragan, respectiv Thomas Smallwood.

CSM Târgu Jiu vs CSM Galați 82-78

Gazdele au dat impresia că pot închide socotelile încă din prima repriză, dar nu a fost deloc așa, iar la pauză aveau doar șase lungimi avantaj. Gălățenii au preluat conducerea în sfertul trei, iar actul decisiv a fost unul de mare luptă și totul avea să se decidă în ultimul minut. S-a încheiat 82-78 pentru CSM Târgu Jiu.

Arsenije Vuckovic a fost cel mai bun on de pe teren cu 24 de puncte și 9 recuperări.

Marius Ciotlăuș a fost principalul remarcat de la oaspeți cu 15 puncte și 13 recuperări.

CS Vâlcea vs CSM Focșani 86-93

Echipa din Vrancea a avut o primă repriză bună, la finalul căreia aveau 10 puncte avantaj. Vâlcenii au răspuns perfect după reluarea jocului și au câștigat sfert trei cu scorul de 29-15. Chiar și cu această desfășurare, CSM Focșani nu a căzut mental și ținut aproape, pentru a se desprinde pe final și a câștiga cu scorul de 86-93.

Sherwood Brown a fost omul meciului cu 24 de puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive. Thornton Jr. a adăugat 19 puncte, 6 recuperări și 7 pase decisive, iar Justin Baker 19 puncte și 9 recuperări. Pavle Reljic a fost și el la înălțime cu 18 puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări.

Peter Olisemeka a fost principalul realizator al gazdelor cu 18 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive.

foto: Leii din Banat (facebook)

3 comentarii la aceasta stire:
  • didi.alex. :

    #surpriza!
    Nu a fost să facem noi surpriza …. la Arad/Timisoara… a fost la Vâlcea!

    cu 2 săptămâni în urmă (09.04.2024) Raspunde
  • didi.alex. :

    #surpriza!
    Nu a fost să facem noi surpriza …. la Arad/Timisoara… a fost la Vâlcea!

    cu 2 săptămâni în urmă (09.04.2024) Raspunde
  • SCM Timișoara adis :

    norocul nostru
    ca nu a gandit DP-ul la cald dupa ultimul meci si doamne fereste sa-si fi dat demisia atunci ca nu stiu ce s-ar fi intamplat cu noi,iar dupa ce am vazut aseara viitorul suna bine
    eu in locul conducerii i-as prelungi contractul ,poate chiar l-as face pe viata---merita---

    cu 2 săptămâni în urmă (10.04.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!