Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara se califică pentru locurile 5-6, după o nouă victorie în fața lui Dinamo

Eduard Popa

Eduard Popa
16.05.2019

SCM Timișoara se califică pentru locurile 5-6, după o nouă victorie în fața lui Dinamo

dinamo timisoara baschet

SCM Timișoara s-a impus la Sala Dinamo, scor 91-76 și câștigă seria din cadrul grupei 5-8 împotriva elevilor lui Tudor Costescu.

Dinamo Știința a jucat la acest meci fără serviciile lui Moe Deloach, Modestas Kumpys și Ousmane Barro. Singurul veteran care a jucat mai mult de 20 de minute a fost Willie Kemp. Cu toate acestea, elevii lui Tudor Costescu au oferit o replică destul de curajoasă mult mai experimentate echipe a Timișoarei, lipsită și ea de aportul lui Vladan Vukosavljevic.

Astfel, elevii lui Cristian Bota au condus după primul sfert cu 28-20 iar la pauză avea doar un avantaj de șase puncte (40-46), după ce alb-roșii au ajuns chiar și la 3 puncte de adversari. Sfertul trei a fost mai puțin echilibrat, Timișoara având chiar și un avantaj de 16 puncte (52-68), dar ultima parte a perioadei, plus primele minute din sfeertul 4 au aparținut gazdelor, care au redus ecartul la 6 puncte (64-70 și 71-77). Finalul de meci a aparținut însă oaspeților, care au reușit să se impună în cele din urmă la 15 puncte, scor 76-91.

Sherwood Brown a înscris 26 de puncte, în timp ce Pesakovic și Komatina au înscrie fiecare câte 17 iar Brandon Randolph 15. De partea cealaltă, Marcu Badiu a înscris 23 de puncte, Luka Stefanovic 15, iar Anton Diaconescu a fost cel mai eficient jucător (+23), cu 14 puncte și 7 recuperări.

Pentru Timișoara urmează acum bătălia pentru locurile 5-6, cu câștigătoarea din seria Pitești – Steaua, în timp ce învinsa va întâlni Dinamo, în lupta pentru locurile 7-8.

*foto: 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!