Mvp-ul etapei
Randal Falker
Randal Falker
Minute 22:46
Puncte 14
Pase decisive 2
Recuperari 11
Eficienta 21
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara se dezice de reacția antrenorului Cristi Bota cu privire la meciul de la Craiova

Andreea Vlase

Andreea Vlase
10.04.2019

SCM Timișoara a pierdut cu 83-88 la Craiova în ultima etapă din Grupa Roșie a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Bănățenii au condus atunci la 19 puncte în sfertul trei, dar au plecat învinși de pe terenul viitoarei adversare din play-off. Antrenorul timișorenilor, Cristian Bota, și-a exprimat mai multe nemulțumiri într-o declarație acordată site-ului nostru. Clubul s-a delimitat de opinia tehnicianului despre acel meci, prin intermediul site-ului oficial.

Declarația antrenorului Cristian Bota o găsiți aici. Acesta a vorbit de arbitrajul de la meciul jucat în 5 aprilie, de oficialii gazdelor, dar și de faptul că oficialii timișoreni nu au luat atitudine.

Iată comunicatul postat pe site-ul oficial al grupării de pe Bega:

Afirmațiile făcute de antrenorul Cristian Bota după meciul de la Craiova, din etapa a X-a a fazei Top 6, nu reprezintă punctul de vedere al clubului nostru. Ele au fost oferite în nume personal unui portal independent și constituie opinia tehnicianului în privința evenimentelor de la confruntarea cu SCM U Craiova.

„Nu comentez în niciun fel cele petrecute la partida de la Craiova. Eu, unul, nu am fost prezent la meci, iar oficialii care au însoțit echipa în această deplasare nu au considerat de cuviință să intervină în vreun fel ori să facă declarații oficiale”, a precizat președintele Baschet SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, adăugând că „antrenorul trebuie să își asume ceea ce a spus. Repet, declarația reprezintă doar punctul de vedere al antrenorului Cristian Bota, nu al organizației noastre”.

Timișorenii aveau nevoie de o victorie la peste 26 de puncte în meciul de vineri, de la Craiova, pentru a putea trece în fața oltenilor la finalul sezonului regulat. SCMU Craiova a câștigat și va avea astfel avantajul terenului propriu în confruntările cu bănățenii din primul tur de play-off.

Duelul pentru un loc în semifinală între echipele clasate pe locurile 4 și 5 va începe în 24 și 26 aprilie, pe terenul oltenilor, dar pot interveni modificări în funcție de televizări. Meciul trei va avea loc la Timișoara în prima zi din luna mai, iar dacă va fi nevoie de meciul patru, acesta va fi tot pe terenul bănățenilor, în 3 mai. Un eventual decisiv va fi găzduit de SCMU Craiova, în 6 mai.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!