Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM Timișoara trece de CSU Sibiu și continuă seria victoriilor

SCM Timișoara trece de CSU Sibiu și continuă seria victoriilor

SCM OHMA Timișoara a câștigat partida de pe teren propriu cu BC CSU Sibiu, de sâmbătă seara (19.03), în etapa a 24-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, scor 73-69. Bănățenii ajung la a șasea victorie consecutivă în campionat.

Primul 5 al timișorenilor a fost alcătuit din Strong, Talton, Gajic, Petrescu și Komatina, iar vizitatorii au replicat prin Tohătan, Tamulis, Pratt, McGrew și Uță.

Sibienii au avut un început excelent în meci, cu 3/3 din interiorul arcului de cerc și conduceau cu 6-0, apoi Uță a urcat diferența la trei posesii (8-1). Komatina a întrerupt pe moment seria oaspeților cu cele două libere transformate după un antisportiv încasat de Uță, dar apoi Timișoara a pierdut posesia pe următorul atac și McGrew a ajuns la linia de fault, 9-3. Olah a semnat primele puncte din acțiune pentru bănățeni, rămânând singur sub panou (9-5), Sibiul venind cu replica și s-a ajuns la trei posesii între prin coșul lui McGrew la 13-5, ecartul înjumătățindu-se cu tripla lui Mirkovic (19-15). Timișoara a înscris ultimele puncte ale sfertului inaugural, perioadă la capătul căreia Sibiul conducea cu 19-17.

Alb-violeții au pornit cu un run de 9-0 în sfertul al doilea, Sibiul neputând să înscrie timp de patru minute, Blake întrerupând seria gazdelor și diferența devenea de cinci puncte în favoarea timișorenilor, 26-21. Talton a putut să pătrundă prin apărarea galben-albastră și a înscris la 30-23, moment în care Hoyo a solicitat un time-out cu puțin sub cinci minute până la pauză, Schaftenaar fiind precis apoi de la distanță, dar Gajic a replicat la fel și se făcea 33-26. Ecartul a devenit unul format din două cifre prin liberele transformate de Adam Mirkovic (39-26), la cabine intrându-se cu 41-35 pentru Timișoara, oaspeții reducând din handicap cu ajutorul lui Tamulis, McGrew și Blake.

CSU Sibiu a aruncat mai modest din acțiune în parțialul secund, procentajul ajungând la 44%, chiar și așa ușor mai bun decât al timișorenilor (42%). Gazdele au avut 13 aruncări libere până la pauză, conducând la assist-uri (12-8), dar au fost în urmă la recuperări (17-20) și la punctele înscrise în căciulă (14-24).

Tamulis a scuturat plasa pentru a reduce diferența la o singură posesie în favoarea „Leilor din Banat” (43-40), apoi Pratt a avut un tip-in și Sibiul venea la un punct în urmă, liberele lui Olah modificând situația pentru 45-42. Uță a înscris pe întoarcere și își ajuta formația să preia conducerea, 46-45, punând capăt unei perioade în care ambele echipe au irosit câteva atacuri, Dragan Petricevic solicitând un time-out ulterior. Gajic a rămas singur în colțul terenul și a restabilit egalitatea (48-48), and-one-ul lui Tohătan fiind suficient pentru CSU Sibiu să revină la conducere, apoi tot Gajic a egalat, pentru ca la finalul sfertului trei tabela să indice 53-53.

Galben-albaștrii au condus în primele momente ale sfertului patru, Schaftenaar fiind precis de la distanță (58-55), Strong replicând din tabăra bănățeană, apoi olandezul Sibiului a punctat iar și diferența ajungea la două posesii. Timișoara a pus patru puncte la rând pe tabelă și Strong a egalat de la semi-distanță, 61-61, următorul atac fiind finalizat cu dunk de către Uță. Cu trei minute rămase, Timișoara a tăiat avantajul Sibiului (65-65) și ulterior Olah și-a transformat ambele libere, gazdele preluând conducerea la 67-65, iar Strong a pus alte două puncte în dreptul alb-violeților. Blake a luat pe cont propriu o acțiune, scoțând contactul și n-a greșit de la linia de fault, 69-69, cu 16 secunde din meci gazdele mergând la +2 prin coșul lui Mirkovic și apoi au interceptat o minge, finalizând atacul cu dunk și s-a terminat 73-69.

SCM Timișoara (13-8 bilanț) o să joace pe terenul Stelei în cadrul etapei viitoare, iar CSU Sibiu (11-12) merge la Galați.

Nikola Gajic a încheiat cu double-double, 19 puncte și 11 recuperări, fiind urmat de Darrion Strong (13 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări) respectiv Adam Mirkovic și Alexandru Olah (ambii 11 puncte). Trei jucători a avut Sibiul în double figures, pe Rareș Uță (16 puncte, 5 recuperări), Javion Blake (14 puncte, 4 recuperări) și Monyea Pratt (10 puncte, 7 recuperări).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!