Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova pleacă drept mare favorită în fața lui Dinamo Știința București

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
07.12.2018

SCM U Craiova primește vizita lui Dinamo Știința București în etapa cu numărul 9 din Liga Națională de Baschet Masculin, grupa valorică A. Partida este programată sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19:00 în Sala Sporturilor din Craiova.

Formația lui Aco Todorov întâlnește singura echipă fără succes în actuala stagiune din a campionatului, prima grupă valorică. SCM U Craiova revine în Bănie după o victorie obținută în fața celeilalte echipe din București, 72-65, pe terenul Stelei București. Echipa selecționerului Tudor Costescu nu a avut la fel de multă baftă și a suferit un eșec drastic în fieful lui BC CSU Sibiu, scor 101-75.

SCM U Craiova are și motive de îngrijorare după partida jucată luni, 2 decembrie, la București. Oltenii au dominat copios primele 22 de minute ale meciului cu Steaua când și-a clădit un avantaj de 25 de puncte. Au urmat apoi 15 minute de chin, în care au marcat doar 10 puncte și le-au permis adversarilor să revină în joc. Steaua a ratat 5 libere în final de meci și nu a putut emite pretenții la o revenire completă.

Dinamo Știința București se confruntă cu probleme de lot. Tudor Costescu a avut doar 9 jucători pe foaie la meciul de la Sibiu. Modestas Kumpys, Daniel Ioniță și Mihnea Andrei sunt indisponibil. Totuși, pentru roș-albi a debutat americanul Willie Kemp, trecut prin campionatul nostru pe la Mediaș și Târgu Mureș. Kemp a avut un start promițător în echipamentul lui  Dinamo și a reușit la 21 de puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări la Sibiu.

În acest moment, SCM U Craiova este locul trei în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin cu 6 victorii și o înfrângere, fiind singura echipă cu doar un eșec. Oltenii au și un joc mai puțin față de echipele fruntașe, meciul care trebuie să se desfășoare chiar în prima etapă, contra Stelei București. Dinamo este lanterna roșie a campionatului cu 8 înfrângeri din tot atâtea jocuri disputate și nu poate scăpa de această poziție indiferent de rezultatul din Bănie.

Așadar, SCM U Craiova pleacă cu prima șansă în partida cu Dinamo Știința București iar o victorie le consolidează oltenilor prezența la vârful Ligii Naționale de Baschet Masculin.

foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!