Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SCM U Craiova se impune pe teren propriu împotriva celor de la CSM CSU Oradea

Valentin Todea

Valentin Todea
27.03.2016

SCM Universitatea Craiova a trecut acasă de formația pregătită de Cristian Achim cu scorul de 81-77, într-un meci din etapa a 7-a a fazei a doua a sezonului regulat, grupa 1-6.

Gazdele au început în formula Johnson, Hargrove, Bureau, Burlacu și Pantic, în timp ce bihorenii au avut un prim cinci alcătuit din Mandache, Franklin, Barnette, Lucic și Țîbîrnă.

Craiova câștigă primul angajament și deschide scorul prin Hargrove de la mare distanță. Barnette și Mandache răspund pentru orădeni, 3-4. Gazdele revin mai apoi la conducere, Pantic contribuind cu două coșuri consecutive, 8-4. Mandache înscrie din afara semicercului, 8-7, iar Burlacu răspunde cu același procedeu, 11-7. Alb-albaștrii se distanțează pe tabelă după ce Hargove puncteză din nou de la 3 puncte, 16-10. Aceștia rămân la timona jocului și scorul devine 20-12. Zeno reușește un three-point play și reduce din ecart, 20-15. Primul sfert se încheie cu un avantaj consistent pentru olteni, scor 24-15.

Bihorenii vin la 5 lungimi în spatele adversarilor după coșul din afara arcului de cerc al lui Franklin, 26-21. Micic și Zupan înscriu și ei de la mare distanță, 29-24. Mandache își apropie echipa la doar un punct, 31-30. Lucic îi aduce pe orădeni în avantaj, 31-32, însă Craiova dă imediat replica prin Bureau și Johnson, 35-32. Pauza mare vine la scorul de 36-34.

La reluare, Oradea preia conducerea pe tabelă și se distanțează la 6 lungimi prin Barnette de la 3 puncte, 38-44. Același american reușește un three-point play și duce scorul la 40-49, oltenii răspunzând prin Micic, 43-49. Țîbîrnă punctează printr-un slam dunk iar Hargrove marcheză din interiorul semicercului, 45-51. Markovic iese la rampă din spatele arcului de cerc, 45-54, iar Burlacu îl imită pentru 50-58. Hargrove este ultimul marcator al actului trei, coșul său de la mare distanța făcând ca tabela să indice 55-61.

După 38 de secunde din sfertul decisiv, Universitatea reușește să revină la conducere, 62-61, după care urmează o lungă perioadă fără ca vreuna dintre combatante să marcheze. Hargrove face 68-65 din spatele liniei de 3 puncte, iar Lucic punctează prin același procedeu, 70-68. Jucătorul venit în acest sezon de la U-BT la Craiova repetă execuția de mai devreme, 73-68, Barnette înscriind de cealaltă parte, 73-70. Hargrove și Franklin marchează de la mare distanță, 76-73, în timp ce coșul lui Johnson îi aduce pe doljeni tot mai aproape de victorie, 78-73. Burlacu transformă consecutiv din dreptul liniei de fault, 80-73, Barnette apropiindu-și formația la 3 lungimi, 80-77, prea târziu însă. Johnson stabilește scorul final de la linia de libere.

Aaron Johnson a fost principalul evidențiat de la SCM U Craiova, fundașul reușind 17 puncte, 5 recuperări, 9 pase decisive și 3 intercepții, în timp ce Hargrove a fost cel mai bun marcator de la gazde cu 20 de puncte, 5 recuperări, 3 assist-uri și 2 intercepții.

Sean Barnette s-a remarcat cu un double-double, fiind cel mai eficient jucător al meciului. Americanul și-a trecut în cont 19 puncte, 15 recuperări și 4 pase decisive. Uros Lucic a avut 13 puncte, 7 recuperări și 2 assist-uri.

*Foto: Răzvan Păsărică/ sportpictures.eu

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Mandache si Tibârnã
    Avem doi jucãtori romãni pe care antrenorul poate folosi in formulele lui, meci de meci. Cei 7 stranieri rezolvã formula pe care le primesc. De la 2 pana la 7 ne mai lipsesc jucãtori autohtoni ca sã vorbim de o echipã de locul 1-2 in campionat. E o minune cã suntem pe primele douã locuri. O echipã de 12-13 jucatori poate da rezultate pentru orice formulã de joc gãnditã de antrenor. Altfel mereu ne batem noi pe noi. Ajungem sã conducem si sã pierdem cu mingea in mãinile noastre de la 10-11 puncte avans. Spre finalul meciurilor avem obiceiul sã pierdem de multe ori. Anul trecut am avut multi accidentati, anul acesta aveam si noroc la unele meciuri castigate. Lipseste sã marcãm constant dupã ce avem avantaj bun. In acest meci in sfertul 4 din 9 atacuri consecutive = 0 puncte?! Parcã am vãzut Real M in Euroligã la Barcelona acasã. Interesant.

    cu 8 ani în urmă (28.03.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!