Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Conducerea echipei SCM Universitatea Craiova, club care a reuşit să se salveze de la retrogradare în ultimele două ediţii ale Diviziei A la baschet masculin, se află în căutări pentru acoperirea postului de antrenor principal. Această funcţie a aparţinut lui Adrian Budurean în ediţia precedentă de campiona, atunci când oltenii au terminat sezonul regulat pe locul 13 din totalul de 16 echipe, cu un bilanţ de şase victorii şi 24 de înfrângeri.
Potrivit cotidianului Gazeta de Sud, unul dintre cei contactaţi pentru postul de antrenor principal a fost Claudiu Fometescu, ultima dată jucător la U Mobitelco BT Cluj-Napoca, club alături de care a devenit campion naţional pentru a 3-a oară în carieră. Originar din Târgu Jiu, Fome a refuzat propunerea fiind interesat doar de un eventual contract în capitala ţării, pentru a fi aproape de familie.
SCM U Craiova începe pregătirea pentru noul sezon în luna august, iar în următoarea perioadă se va stabili programul jocurilor de pregătire al echipei din luna septembrie. Sezonul 2011/12 demarează în mod oficial pe 17 septembrie, doljenii urmând să dea piept cu CS Otopeni în tuurl inaugural al Cupei României. În schimb, în prima etapă din sezonul regulat al Diviziei A, Craiova întâlneşte nou-promovata CSŞ Giurgiu.
Antrenorul secund Marius Toma se va ocupa pentru început de pregătire, contractaţi în acest moment fiind doar jucătorii originari din Craiova.
La capitolul jucători străini, SCM Universitatea Craiova poartă negocieri cu Branislav Tomic, unul dintre cei mai constanţi jucători ai ediţiei precedente de campionat, respectiv cu americanul Kenneth Simms (foto, la minge), cel mai bun recuperator al Diviziei A.
Tomic a avut medii de 19.9 puncte, 7.5 recuperări, 2.6 pase decisive şi un indice de 21.0 la eficienţă în 31 meciuri jucate pentru CSM Bucureşti. El a avut 3.2 minute jucate pe meci.
Originar din Serbia, Branislav Tomic a debutat în Divizia A pe parcursul sezonului competiţional 2008/09, chiar alături de formaţia cravioeană. Apoi, a petrecut un an la BC Mureş.
În 32 de meciuri jucate, Simms a avut următoarea linie statistică: 16.4 puncte, 11.0 recuperări, 1.6 pase decisive şi un coeficient al eficienţei de 21.0. El a jucat 33.3 minute în medie pe meci. Pe parcursul verii, el a jucat în China.
Simms are la activ un singur sezon în campionatul naţional al României.
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
SCM Craiova l-a semnat pe Kendall Robinson, care în sezonul precedent a evo...
Kadre Gray a semnat cu Slask Wroclaw și va juca în BKT EuroCup
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!