Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sean Barnette: „Dacă suntem sănătoși și progresăm permanent, nu văd de ce nu am putea câștiga din nou campionatul”

Paul Olar

Paul Olar
14.09.2016

CSM CSU Oradea intră de joi în focurile ediției de campionat 2016/2017. Spre deosebire de anii trecuți, băieții lui Cristian Achim se află în postura de regină a Ligii Naționale, așa că așteptările se ridică la cote înalte. Bihorenii pot pune mâna pe al doilea trofeu din istorie, dacă trec în SuperCupa României de U-Banca Transilvania.

Total Baschet a vrut să afle cum se prezintă atmosfera în vestiarul orădenilor și a discutat cu Sean Barnette. Erou în stagiunea precedentă, americanul a vorbit pe larg despre întâlnirea cu fosta sa echipă.

Sean, cum ai descrie presezonul?

Presezonul a fost productiv. Am petrecut două săptămâni în Ungaria, acolo unde ne-am antrenat puternic. Am ajuns să ne cunoaștem mai bine și să formăm o chimie atât de necesară. Per total, am disputat opt meciuri amicale și am pierdut doar unul singur. Cred că am crescut cu toții în această vară și aici nu mă refer doar la jucători, ci și la antrenori.

Cât de important a fost succesul de sâmbătă cu Partizan Belgrad?

Foarte important! Cred însă că victoria a fost mai importantă pentru Muncipiul Oradea, pentru fani și pentru palmaresul clubului. Această echipă a luat-o de la 0 și a ajuns acum să se bată cu granzii Europei. Partizan este un nume uriaș în baschetul european și faptul că am adus un astfel de nume la Oradea spune multe. Pentru noi, jucătorii, această victorie nu contează prea mult. Noi tratăm fiecare meci la fel, cu atitudine curajoasă, în speranța că vom câștiga.

Garnitura CSM-ului s-a schimbat puțin în vară. A devenit echipa mai puternică?

Nu știu, rămâne de văzut. Formăm o echipă bună, experimentată, care știe ce vrea în noul sezon. Toată lumea se dedică unui singur țel și vom face tot ce ne stă în putință să ne atingem obiectivele.

S-a schimbat și conducătorul de joc, Branko Mirkovic înlocuindu-l pe Will Franklin. Cum te înțelegi cu Branko pe teren?

În primul rând, nimeni nu îl poate înlocui pe Will Franklin. El este un fundaș formidabil și un lider atât pe teren, cât și în afara lui. Franklin a dat totul pentru echipă și oraș. În schimb, Branko se descurcă excelent. Îmi place să joc cu el mai mult decât să îl am adversar (râde). El oferă echipei experiență și o conduită exemplară. Are un IQ baschetbalistic uriaș și poate să înscrie de la mare distanță. Sunt sigur că vom avea un sezon grozav împreună!

Cum îl vezi pe Rareș Pașca în postura de căpitan?

Rolul de căpitan i se potrivește lui Pașca. El este cel mai vechi jucător din echipă. Cunoaște pe toată lumea și se înțelege bine cu fiecare jucător. Are un caracter bun, se luptă și va insufla această atitudine în vestiar.

Cum va fi întâlnirea din SuperCupă cu U-BT Cluj-Napoca?

Cred că va fi un meci deosebit. Clujenii au o echipă puternică, la fel ca în fiecare an. Rivalitatea deja creată dintre noi și ei aduce o intensitate aparte. Ne așteaptă un joc dificil, însă sunt convins că va fi pe placul fanilor.

Ne-ai putea spune cine pleacă din postura de favorită joi seara?

Nu am nicio idee. Mie nu mi-a spus nimeni cine este favorită (râde). Cred că e în regulă ca ei să fie mai bine cotați, deoarece îmi place să fiu subestimat. Mă determină să lupt și să fiu motivat!  Atunci când  reușesc să mă impun, necredincioșii devin credincioși, iar eu îmi ridic doar privirea sus.

În final, poate câștiga Oradea din nou campionatul?

Cred că avem o șansă destul de bună. Dacă suntem sănătoși și progresăm permanent, nu văd de ce nu am putea câștiga din nou campionatul. Noi suntem campionii în exercițiu, deci obiectivul nostru s-a fixat deja. În fiecare etapă, echipele care vor sosi la Oradea vor fi motivate să ne învingă. Drept urmare, trebuie să fim concentrați permanent și să intrăm în bătălie, iar la finalul sezonului vom vedea cine a câștigat întreg războiul.

*Foto: Roby Boroș/CSM CSU Oradea

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ajax :

    Ajax
    Un jucător deosebit,atât pe teren cât si în afara lui

    cu 7 ani în urmă (14.09.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!