Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sherwood Brown, principalul marcator al confruntării dintre SCM Timișoara și U-BT Cluj

Radu Bărăian

Radu Bărăian
04.02.2019

SCM Timișoara a izbutit o nouă victorie în fața echipelor aflate pe podium, după Sibiu și Oradea, echipa bănățeană a dispus aseară pe teren propriu de U-BT Cluj. Alb-violeții s-au impus la 2 puncte diferență, 80-78, după un nou final incendiar, așa cum sunt multe dintre duelurile directe Timișoara - Cluj. 

Fundașul american al Timișoarei, Sherwood Brown, a fost principalul marcator al partidei cu cele 18 puncte puse pe tabelă, fiind de asemenea și cea mai bună performanță personală a sezonului din punct de vedere al punctelor marcate. Totodată, sportivul și-a mai trecut în cont 5 recuperări, 3 pase decisive, 1 intercepție și 2 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 19 unități, cifre obținute în 32 de minute petrecute pe suprafața de joc. Din punct de vedere al procentajelor, Brown a încheiat disputa cu 43% (3/7) de la 2 puncte, 100% (3/3) de la 3 puncte și 60% (3/5) de la linia fault. 

Vladan Vukosavljevic, colegul lui Sherwood Brown, a reușit un nou double-double, al 5-lea din sezonul 2018-2019 al LNBM, având la finalul partidei câștigate cu U-BT, 17 puncte și 14 recuperări (9 ofensive și 5 defensive). Pivotul sârb a mai contribuit cu 3 pase decisive, 2 intercepții, 2 capace, dar și 2 turnover-uri, având 28 de unități la productivitate, cele mai multe ale meciului. Vladan a jucat 37 de minute aseară și a avut 57% (4/7) din interiorul semicercului, 25% (1/4) de la mare distanță, respectiv 75% (6/8) de la libere. 

Marko Stojadinovic a fost de asemenea printre remarcații bănățenilor, acesta având o linie statistică formată din 17 puncte, 6 recuperări, 1 pasă decisivă și 1 minge pierdută cu 15 la eficiență, fiind urmat îndeaproape de Dragoș Diculescu cu 11 puncte și 5 pase, respectiv Nikola Pesakovic cu 10 puncte. 

*Foto: Facebook Baschet SCM Timisoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!