Noua achiziţie a formaţiei BC Timişoara, croatul Sime Spralja a oferit prima declaraţie oficială de când a sosit în Banat. Jucătorul care a semnat cu alb-violeţii până la vară spune că a ales clubul de pe Bega pentru că acesta i-a făcut o ofertă convenabilă, dar şi pentru că îşi doreşte să evolueze mai mult decât a făcut-o în Cehia, acolo de unde a sosit în România.
Am venit aici pentru că am primit o ofertă bună, iar la Nymburk nu am jucat prea multe meciuri (n.r. – 6, în campionat). Aveam nevoie de un club unde să pot juca mai multe minute. Va fi greu să ne menţinem pe primul loc, după ce am auzit despre celelalte echipe. (bctimisoara.ro)
Chiar dacă nu cunoaşte prea multe amănunte despre baschetul românesc, Spralja spune că are câteva cunoştinţe printre jucătorii din campionatul nostru. Mai mult, el a fost coleg în trecut cu Ivan Siriscevic, venit şi el în toamnă la Timişoara.
Nu ştiu deocamdată prea multe despre campionatul românesc, pentru că în Croaţia urmărim mai multe echipele din zona adriatică. Am vorbit de mai multe ori cu Siriscevic şi Zlatko Jovanovic, înainte de a veni aici. (bctimisoara.ro)
Spralja are şanse mici să joace vineri cu Asesoft Ploieşti, asta deşi antrenorul Predrag Badnjarevic a lucrat intens cu el în ultimele trei zile, tocmai pentru ca jucătorul croat să intre cât mai repede în schemele tactice ale timişorenilor.
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!