Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Slobodan Nikolic:”În proporție de 90% mergem în play-off”

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
28.03.2012

Energia Rovinari întâlnește mâine una dintre echipele redutabile ale campionatului masculin, CSM Oradea. Pentru gorjeni, meciul contează în lupta pentru accederea în play-off, în timp ce pentru gazde confruntarea este un pas către locurile 1-4. Întocmai pentru că este un meci cu miză importantă, partida de la Sala ”Atonio Alexe”, ce va debuta cu începere de la ora 19.00, va fi transmisă în direct pe Digi Sport 3.

Înaintea confruntătii, TotalBaschet a stat de vorbă cu tehnicianul oaspeților de mâine, Slobodan Nikolic care s-a arătat încrezător în elevii săi. Acesta a vorbit totodată și despre problemele pe care echipa Energiei le întâmpină, însă și despre parcursul grupării din Tg-Jiu spre play-off.

Ce așteptări aveți de la meciul de astăzi?

Nu mă tem pentru că jucăm bine, deși am avut destul de puțin noroc din cauza programului aglomerat din aceste două săptămâni. Împotriva Timișoarei am jucat foarte bine, însă în meciul cu Pitești am fost și obosiți iar ei au știut cum să puncteze din afara semicercului. Nu sunt îngrijorat în privința play-off-ului pentru ca astăzi vom juca în fața Oradiei, iar în acest sfârșit de săptămână mai avem un meci cu Mureșul acasă, apoi în ultima etapă jucăm la Iași. Eu spun că în proporție de 90% mergem în play-off. Pentru mâine nu îmi doresc decât să facem din nou un joc bun, mai ales că Oradea joacă pe teren propriu unde este în stare să învingă orice echipă.

Cum vedeți echipa Oradiei? 

Oradea a jucat 2 sezoane cam în aceeași formulă cu Nemanja și Topchov. Pe lângă cei doi, echipa mai are mulți alți jucători de valoare ca Milos Pesic sau Silviu Lupusavei, iar Cristi Achim are multe variante de schimbare pentru aceștia. Este o echipă foarte bună, însă noi încercăm să ne gândim la noi și să încercăm să repetăm meciurile din ultimele etape disputate. Băieții au o motivare foarte bună pentru că știu că pot ajunnge în play-off acolo unde am putea produce chiar o surpriză.

Care este situația actuală a Energiei după cele declarate de dumneavoastră la finele meciului cu BCM Pitești? 

Toată echipa este la Oradea pentru că ieri seară am avut o discuție serioasă cu jucătorii și aceștia au înțeles situația în care ne aflăm. De altfel, noi vom juca în formulă completă până la finalul campionatului, cât despre meciul de mâine promit că va fi un spectacol, baschetbalistic de urmărit în care Energia se va bate pentru victorie orice ar fi.

Ați purtat până la momentul dat o discuție cu oficialii clubului despre problemele financiare?

Eu sunt supărat din cauză că nimeni nu a încercat să stea de vorbă cu noi despre această situație, nici măcar acum după cele spuse duminică. Domnul Surdu nu a venit să discute cu noi despre această situație și nici măcar să ne spună când aceasta se va rezolva, dacă se va rezolva. El trebuie să înțeleagă că aceste probleme afectează moralul jucătorilor mai ales în perioada aceasta în care încercăm să ne atingem obiectivul. În regulă, nu sunt bani, dar să ne spună asta față în față. Acum avem un program infernal, dar voi sta de vorbă cu domnul Surdu joi seară pe tema acestei situații pentru a clarifica totul.

3 comentarii la aceasta stire:
  • zapacitu79 :

    sa protestam
    la urmatoarele meciuri sa mergem cu prosoape(batiste) albe sa protestam impotriva mizeriei din baschet promovata de craiova, frf si altii

    cu 13 ani în urmă (28.03.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe grobarj :

    hai sa protestam
    Dar nu mai bine protestezi tu impotriva magariilor facute de iacobescu , ilieasca si altii ?!

    cu 13 ani în urmă (28.03.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!